L-am întâlnit pe Colin Williams, seniorul cu inimă de aur, la ediția din acest an a Galei Comunității Băcăuane, organizată de Fundația de Sprijin Comunitar (FSC). Mărturisesc, însă, că aflasem despre el și despre actele sale de caritate înainte de a se anunța lansarea Satului Seniorilor Milly, de la Buhuși. M-a suprins mai ales faptul că un străin a decis să renunțe la o mulțime de bani pentru a construi un așezământ pentru bătrânii bolnavi și fără posibilitatea de se întreține singuri. Și nu la el în țară, ci la mii de kilometri distanță, într-un loc despre care doar auzise până atunci că sunt acolo o mulțime de copii abandonați ce trăiesc în condiții mai mult decât mizere.
Povești cu teddy bear și barrel piano
I-am propus să discutăm puțin despre viața sa, despre familie și mai ales despre implicarea în numeroasele acțiuni filantropice. Am aflat că s-a născut în urmă cu 76 de ani, în Marea Britanie, într-o familie cu tatăl pompier, alături de un frate și o soră. După ce a absolvit presigioasa Universitate din Londra, profilul Chimie – Fizică, a lucrat câțiva zeci de ani la firme cu renume din industria textilă, a plasticelor, ajungând să se stabilească la Londra. Aici, a intrat prima dată într-un magazin de antichități în care erau expuse mii de obiecte de epocă. De la început, el și soția sa, Milly, au fost atrași de un obiect mai puțin obișnuit, folosit de regulă de activiștii care pledau pentru o cauză nobilă: barrel piano sau pianul de stradă. Obiectul, vechi se pare de câteva secole, este un soi de miniorgă cu un tub ce amintea de forma unui butoi de whisky, inventată de un imigrant italian stabilit la Londra. De mare succes la începutul secolului trecut, atingând apogeul în vremea Primului Război Mondial, a ieșit din atenția englezilor în timpul crizei dintre cele două mari conflagrații mondiale. „Milly și-a dorit dintotdeauna să aibă acasă unul – povestește Colin Williams – , așa că i-am cumpărat un barrel piano, pe care îmi amintesc că am plătit 2.000 de lire. Ulterior, am aflat că instrumentul se folosea în spațiile publice de cei care vroiau să colecteze fonduri în scopuri umanitare”. Au ajuns ca, după un timp, să adune cam 25 de astfel de piane. Din păcate, Milly s-a îmbolnăvit de necruțătoarea boală Alzheimer. Își amintește că, pe când se afla cu Milly într-un mare magazin din orașul în care locuia, după ce s-a plimbat ore în șir, a cumpărat un singur teddy bear – ursuleț din pluș. Așa a ajuns să dețină la un moment dat peste 200 de astfel de jucării. După alți ani, bola s-a agravat, fiindu-i și mai greu să recunoască oameni, locuri. Din nefericire, nimeni și nimic nu a putut împiedica tragicul sfârșit, Milly prăpădindu-se în 2010. Printre ultimele ei dorințe a fost să nu fie îngropată, ci incinerată, iar cenușa să fie pusă într-o groapă pe un teren viran din apropierea localității în care trăise și să planeze un copac. Ulterior, Colin a înmulțit copacii, la scurt timp zona devenind Milly’s Wood – Pădurea lui Milly.
De la dramele din orfelinatele comuniste…
Primul contact cu România a fost imediat după 1990 când, căutând pe internet o cale de a dona o parte din ursuleții de pluș colecționați de Milly, a aflat despre dramele copiilor din orfelinatele comuniste. Prin cunoscuta organizație Relief Fund for Romania, a donat ursuleții. Mai târziu a aflat și de Fundația de Sprijin Comunitar. După pierderea soției, a decis să facă mai mult pentru cei aflați în nevoi. Abia anul trecut a decis ca, împreună cu Andrew, băiatul mijlociu, să vină pentru prima dată în România. A închiriat un microbuz în care a încărcat un barrel piano și a condus peste 2.500 de kilometri, până în Bacău.
De la început a fost atât de impresionat de FSC și de programele sale, încât a decis, fără să mai stea pe gânduri, să ajute mai mulți tineri de la țară, fără posibilități, să-și continue studiile. De atunci, le plătește lunar burse de studii în valoare de 400 de lire.
…la proiectele FSC
După moartea soției, și-a dorit să finanțeze complexul rezidențial de la Buhuși, pe care responsabilii FSC au ales să-l numească Milly, în amintirea soției lui Colin și mai ales în cinstea generozității neobositului englez. Își dorește să dezvolte proiectul de la Buhuși și să ajungă să găzduiască mai mult de 20 de persoane câte sunt în prezent în Satul Seniorilor, poate chiar peste 100.
La final, l-am rugat să-mi spună trei lucruri care i-au plăcut în România și alte trei lucruri care, dimpotrivă, i-au displăcut. Am aflat că îi place, în primul rând, de români, pentru că sunt foarte prietenoși, îi place țara pentru că este extrem de frumoasă, și, evident FSC, pentru că a adoptat și întreține o mentalitate care le permite să facă, nu doar să vorbească. Nu-i place însă sărăcia de la sate, câinii comunitari și faptul că, deși avem multe resurse în România pentru a face ceva în vederea înlăturării sărăciei, nu se face mai nimic.
Astăzi, la Buhuși, Fundația de Sprijin Comunitar Bacău va inaugura oficial Satul Seniorilor Milly, un complex rezidențial destinat persoanelor vârstnice. Complexul face parte dintr-un proiect derulat de FSC, în colaborare și cu sprijinul substanțial oferit de Judith Darmady și Colin Williams, doi vechi colaboratori britanici ai fundației, la care au subscris și câțiva sponsori locali – Dedeman, Confert, Popasul Trebeș ș.a. Edificiul este localizat în incinta unui fost centru pentru copii cu dizabilități și este format din două case de tip familial, dispunând de o curte foarte mare ce adăpostește o grădină de legume, o livadă și un iaz cu pește.
Florentin RADU
Lasă un răspuns