Valentin Ivancea a dat publicității concluziile după Adunarea Generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), desfășurată la Tulcea.
Alături de ceilalți președinți de consilii județene din țară, Ivancea a purtat discuții cu Mircea Abrudean- șeful Cancelariei Primului Ministru, Attila-Zoltán Cseke – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ioan-Marcel Boloș – ministrul Investițiilor și proiectelor Europene, prin intervenție on-line.
În cadrul dezbaterilor, UNCJR a aprobat trei documente de poziție:
Susținerea procesului de descentralizare
În vederea debirocratizării se impune respectarea Programului de Guvernare 2021-2024 al Coaliției pentru Dezvoltare, Reziliență și Prosperitate, program prin care noi, autoritățile județene, ne-am asumat reluarea și consolidarea procesului de descentralizare a competențelor către administrația publică locală.
Operaționalizarea Autorităților de Management pentru POR, la nivelul Agențiilor de Dezvoltare Regională
Considerăm oportună & necesară gestionarea și derularea Programelor Operaționale de către Agențiile pentru Dezvoltare Regională, în vederea reducerii timpilor de așteptare și implementarea facilă a proiectelor derulate cu finanțare europeană.
Finanțarea activității asistenței sociale pentru persoane cu dizabilități și protecția copilului
Având în vedere evoluția creșterii prețurilor la alimente și utilități, se impune corelarea finanțării de la bugetul de stat cu actualele costuri aferente serviciilor sociale furnizate, pentru a putea îndeplini standardele prevăzute de lege. Susțin acest demers, deoarece, în prezent, sumele alocate prin legea anuală a bugetului de stat, calculate în funcție de numărul de persoane asistate sau numărul de copii instituționalizați, nu acoperă necesarul de fonduri pentru finanțarea serviciilor sociale.
Dezbaterile din aceste zile au confirmat faptul că UNCJR a devenit „vocea” administrației publice locale în dialog cu autoritățile centrale și un partener al Guvernului în elaborarea legislației cu impact asupra activității județelor. În mod cert, continuăm demersul pentru debirocratizarea activității instituțiilor publice, în vederea facilitării accesului cetățenilor la serviciile oferite. De asemenea, extrem de importantă este creșterea alocărilor bugetare de stat pentru finanțarea și susținerea serviciilor sociale.
Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău
Lasă un răspuns