– școlile din Oncești au organizat și ele un concurs de măști tradiționale
Liviu MAFTEI, Ștefan POPA
O altă frumoasă tradiție patronată de cei de la Colegiul Național de Artă „George Apostu” este concursul de măști. Secția de Artă Plastică din cadrul colegiului, de opt ani încoace, a organizat un eveniment care să promoveze creativitatea elevilor și tradițiile de iarnă ale românilor în egală măsură. În acest an, expoziția a numărat 260 de măști executate de elevi ai claselor V – XII din 16 instituții de învățământ din județul Bacău. „An de an crește calitatea lucrărilor, fapt ce ne bucură mai ales când vedem cu ce entuziasm și ingeniozitate abordează copiii această temă, deloc ușoară”, a subliniat Bianca Rotaru, profesoară la Colegiul Național de Artă „George Apostu”, unul dintre organizatorii evenimentului. Tinerii artiști au fost premiați cu diplome care să le ateste titlul onorific de „făuritori” de măști tradiționale și moderne în același timp, simboluri ale unor vise de Crăciun filtrate prin cotidianul sfărâmător de mituri.
La Oncești a avut loc a II-a ediție a concursului de măști tradiționale
Cea de-a II-a ediție a concursului de „Măști Tradiționale” a avut loc joi, 20 decembrie, în comuna Oncești. Concursul a fost organizat de TNL Oncești în parteneriat cu Școala Gimnaziala Oncești, în cadrul serbărilor de Crăciun care au avut loc la toate școlile din comună. La școlile Tarnița, Dealul Perjului, Bărboasa și Taula, s-au acordat câte trei premii I, II, III și trei mențiuni și premii de consolare pentru grădiniță și clasele 0 – IV. La școala centrală Oncești s-au acordat trei premii I, II, III și trei mențiuni pentru grădiniță casele 0 – IV și clasele V – VIII. Valoarea premiilor a însumat 2.000 de lei și au constat în cărți de colorat, jucării și jocuri de diferite mărimi, pentru toate vârstele. La eveniment au luat parte Ionuț Baban, președinte TNL Oncești, Lăcrămioara Prosie, director la școlii Oncești, Mihai Puteanu, viceprimarul comunei precum și cadrele didactice și părinți. Anul următor o să aibă loc a III-a ediție a concursului „Măști Tradiționale” organizată împreună cu o paradă a obiceiurilor de iarnă.
vivian a zis
Nu vreți să scrieți ,,ciclul primar”,ori clasa pregătitoare? NU EXISTĂ clasa 0 -și numai din simplul motiv că 0 reprezintă o mulțime vidă-fara niciun element!