• peste 50 de persoane care au fost tratate de probleme neuropsihice ar putea părăsi oricînd centrul din Gîșteni, dar familiile nu vor să mai audă de ei • mulți dintre asistați provin din familii nevoiașe pentru care internarea în cămin a fost o ultimă soluție
În Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică (CNRR) din Gîșteni sînt internate 360 de persoane pentru care lumea reală capătă și alte dimensiuni. Dintre acești oameni cu tulburări mintale, mai bine de 50 și-ar putea reocupa locul din familiile de unde provin. „Acești oameni nu au ce căuta aici. Ei au fost reabilitați și recuperați și locul lor este în familii. Ei sînt oameni sănătoși și ar putea oricînd să reintre în societate. Însă familiile nu vor să mai audă de ei și, pentru că nu au unde să se ducă, rămîn în centru”, ne-a declarat Ramona Crăiță Mîndră, psihologul centrului din Gîșteni.
Olguța Chițac este din Constanța și are 33 de ani. Ea este în cămin de 15 ani. „Primele opt clase le-am făcut la Tulcea. Cînd aveam 16 ani, o soră de-a mamei mi-a făcut dosar să scape de mine și m-au trimis la căminul pentru persoane cu probleme psihice. O perioadă am fost la căminul din Odobești, unde unde am învățat să lucrez tapițerie. Am făcut recamiere și chiar sicrie. După ce m-a părăsit în cămin, familia nu m-a vizitat niciodată. M-am dus eu în vizită la ei, dar nici nu au vrut să audă de mine. Se temeau că mai au o gură în plus de hrănit. Mama m-a primit pînă la poartă și a trebuit să mă duc la o altă soră de-a mamei, să nu rămîn de una singură prin Constanța”, ne povestește cu lacrimi în ochi asistata. Ea a fost internată cu mulți ani în urmă cu diagnosticul de oligofrenie, dar specialiștii de la Gîșteni spun că acesta nu se susține. „Olguța are abilitate manuală, deprinderi. Singura ei problemă este că se constituie într-un caz social, dar nu are nici o problemă psihică. Dacă ar exista un cadrul legale adecvat și un suport financiar, poate mama ei ar lua-o acasă”, ne-a mai spus Ramona Crăiță Mîndră.
Olguța Chițac și-a cîștigat încrederea psihologului și a ajuns un fel de secretară. Îi place să se facă utilă și ajută la bunul mers al cabinetului.
De-a lungul timpului s-a reușit reintegrarea în familie a 20 de foști asistați. În acest moment, de la Gîșteni ar putea pleca alte 50 de persoane, dacă familiile ar vrea să le primească. Însă mulți din asistați provin din familii nevoiașe, cu mulți copii, pentru care părăsirea unuia dintre membri în centrul de bolnavi neuropsihic a reprezentat o soluție de supraviețuire pentru ceilalți. De aceea, un rol important în reintegrarea socială a acestor oameni îl au serviciile alternative. Pentru viitor se încearcă crearea de locuințe protejate, unde sub îndrumarea unui consilier își vor putea rearanja viața. „Încercăm să punem la punct un serviciu de consiliere și reintegrare în familii. O echipă formată dintr-un psiholog și referent social vor purta discuții cu familiile și prin consiliere vor încerca să îi determine să își reprimească rudele acasă”, mai crede psihologul de la Gîșteni.
Milităria a fost înlocuită cu terapii și consiliere
Mulți ani, persoanele cu afecțiuni neuropsihiatrice au urmat terapii de „șoc”. Despre consiliere, terapii și discuții cu psihologii nici nu sepunea problema. Calea aleasă pentru vindecare era milităria. Voraba românească „apă, paie și bătaie” era aplicată din plin. Mulți dintre asistați ce au venit din alte centre își amintesc de clipele de calvar prin care au trecut. „Stăteam aliniați ca la armată de-a lungul pereților. Dacă greșeam cu ceva eram pedepsiți de parcă eram la închisoare. Acum, acele vremuri au trecut și încercăm să le uităm”, își amintește Romeo Săndulache, un alt asistat de la CNRR Gîșteni.
Locul cămășilor de forță și al pedepselor a fost luiat de diferite terapii, care urmăresc evidențierea deprinderilor și aptitudinilor de care dau dovadă asistații. Echipele de evaluatori formate din psihilogi încearcă să determine în fiecare om înclinția spre o anumită meserie pe care acesta să o desfășoare într-un atelier. Așa au apărut la Gîșteni un atelier de cizmărie, un post de radio, un atelier de croitorie, un cor, o trupă de teatru. „Metodele terapeutice pe care le utilizăm acum au la bază terapia ocupațională, educațională, ergoterapia, meloterapia și, bineînțeles, cea medicamentoasă. Ne mîndrim că sîntem poate centrul cel mai modern și avansat în terapiile aplicate asistaților din țară”, a precizat Ramona Crăiță Mîndră.
Dar toate eforturile celor trei psihologi ai centrului, viața în comun și prieteniile care se leagă aici nu pot substitui dorul de familii. Indiferent de gravitatea afecțiunii, fiecare rezident își dorește și speră că într-o zi se va întoarce printre cei dragi. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns