Ștefan RADU
Periodic, în conformitate cu alambicate programe guvernamentale, pensionarilor li se cosmetizează mizeria în care își trăiesc disperarea. Pensia – enervant de mică pentru 95 la sută dintre cei care au muncit o viață – ba se recorelează, ba se indexează, rezultatul fiind, de fiecare dată, același: prețurile la produsele alimentare și la cele de maximă utilitate cresc, anulînd din fașă orice efect pozitiv al penibilelor măriri acordate de Guvern. Așa se face că pensionarii nu sînt entuziasmați de „cadoul” celor de la putere, părînd a fi, mai degrabă, cîrcotași de profesie.
Chiar dacă am înțeles – zic eu! – mecanismul ciudatului vals al deșertăciunii dansat de Guvern și bătrîni, mă surprinde insistența acestui electorat defavorizat, care își dă votul exact celor care le chinuie bătrînețea. Toate sondajele de opinie, toate cercetările sociologice arată că românii de vîrsta a treia, în marea lor majoritate, sînt revoltați de ineficiența guvernanților, însă la vot participă cu euforie și votează exact cu politicienii pe care, în parc, îi înjură! Dacă ar fi să ne oprim doar la aceste constatări, fenomenul ar fi de neînțeles! Am stat de vorbă cu unii dintre bătrînii cei mai aprigi în opiniile lor și am cerut explicații pentru gestul lor de-a dreptul masochist. Așa am aflat că ei merg la vot de frică! Sînt convinși că, dacă le-ar lipsi din buletine ștampilele care confirmă participarea la alegeri, le-ar fi tăiate pensiile sau ajutoarele pentru consumul de energie termică. Mi-au povestit cum – pe vremea comuniștilor – erai anchetat dacă nu veneai să vîri votul în urnă și aveai toate șansele să fii detașat cu serviciul, peste noapte, în celălalt colț al țării. Cei care mi-au povestit asemenea întîmplări încă mai priveau în jur cu teamă. Spaima nu le-a trecut. Le chinuie și ultimii ani pe care îi mai au de trăit. Am încercat să le amintesc de Revoluție, de schimbările fundamentale petrecute în societatea românească, în ultimii 13 ani, de democrația – originală, ce-i drept! – confirmată chiar și de occidentali… Fără succes, însă! Replica a fost cruntă: „Ce democrație, dom’le?! Nu sînt aceiași care conduceau și cu Ceaușescu? Atunci erau mai mici, mai în umbră, de-abia învățau cum să ne țină în lesă… Acum fac doar ce au învățat atunci. Nu vezi că lucrurile stau pe loc? Cine mișcă-n front, dispare!”.
Cine a avut răbdarea să-i asculte pe țăranii îmbătrîniți înainte de vreme, cu viața priponită între secetă și inundații, a aflat, cu surprindere, că le tremură sufletul că-și vor pierde și bruma de avere recuperată după 1990. Se duc la vot pentru a nu le fi blocate actele de retrocedare prin sertarele unor politicieni vindicativi. Le e teamă că vor fi reintroduse aberantele cote de pe vremea întovărășirilor și că vor fi chemați la sfatul popular să dea explicații pentru motivele neparticipării la alegeri. Sînt îngroziți de cei cincizeci de ani de închisoare la domiciliu, pedeapsă din care încă nu au fost eliberați.
Puzderia de organizații neguvernamentale care cheltuie fonduri importante de la buget sau de la Uniunea Europeană au în programele lor ca sarcină asumată educarea civică a românilor, conștientizarea lor în ceea ce privește drepturile individuale și colective. Rezultatele, însă, par să acuze aceste organizații de ineficiență. Oamenii nu știu nici de ce primesc pensia, nici care le sînt drepturile inalienabile asupra proprietății, nici semnificația votului pe care îl aruncă în urnă. În schimb, sînt educați în spiritul dragostei față de animale, homosexuali și alte simboluri ale noii democrații… Coca-Cola nu le mai trezește instinctele, iar Fanta și-a pierdut gustul libertății. Pentru mulți dintre români, apa neagră de la chivetă a rămas ultimul refugiu, îndulcit – din cînd în cînd – cu cîte un pahar de sifon.
Lasă un răspuns