În perioada 16-17 iunie 2017, Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, sub egida WFOT (World Federation of Occupational Therapists) și ENOTHE (European Network of Occupational Therapy Higher Education), organizează prima Conferință Internațională de Terapie Ocupațională din România, OCCUPATIONAL THERAPY-PRESENT STATE AND FUTURE PROSPECTS.
La această prestigioasă manifestare și-au anunțat participarea peste 150 de specialiști din universități și instituții partenere, respectiv, de la Universitatea „Anghel Kunchev” din Bulgaria, Universitatea din Piteşti, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, precum și din centre ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, Penitenciarul din Bacău, ONG-uri, Spitalul Județean de Urgenţă Bacău și Spitalul Municipal de Urgență Moineşti, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bacău.
Programul general al Conferinței cuprinde prezentări în plen, susținute de doamna Preşedintă a WFOT, Samantha Shann și doamna Vicepreşedintă ENOTHE, Marie-Antoinette Minis, 4 workshop-uri coordonate de profesori de la Universitatea Oulu, Finlanda, Universitatea din Rotterdam, Belgia, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași și de specialiști în integrare senzorială din SUA.
Prezentările din secțiunile Terapia ocupațională în serviciile sociale și Terapia ocupațională în sistemul de Sănătate, realități din domeniul pediatriei vor fi susținute de către terapeuții ocupaționali angajați în centrele DGASPC pentru copii, tineri și adulți, absolvenți ai Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, specialiști din cadrul Centrului de Recuperare Neuromotorie „Nicolae Robanescu”din București, ai Spitalului de Urgență din Bacău și ai Spitalului Municipal de Urgență din Moineşti.
„Suntem convinși că prin prezența medicilor, kinetoterapeuților, psihologilor și asistenților sociali, Conferința își va atinge scopul, astfel încât, persoanele cu nevoi speciale, persoanele cu diverse afecțiuni vor beneficia de conlucrarea unei echipe multidisciplinare, pentru creșterea independenței acestora în ocupațiile zilnice și pentru menținerea integrării în comunitate”, se arată într-un comunicat de presă.
Deschiderea lucrărilor Conferinței va avea loc vineri, 16 iunie 2017, ora 9:00, în Aula Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău (Corp D, etaj I).
Lasă un răspuns