Dezbatere la nivel înalt a problemelor din agricultura României
– liga a prezentat viziunea sa despre PAC 2014 – 2020
Petru DONE
Conferința Națională a Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), din care face parte și Asociația Județeană a Producătorilor Agricoli Bacău, a reunit, la mijlocul acestei săptămâni, la București, peste 750 de fermieri din toată țara, membri ai comisiilor pentru agricultură din Parlament, reprezentanți ai organizațiilor profesionale și științifice din domeniul agricol, ai firmelor de servicii și input-uri pentru agricultură, ai băncilor și societăților de asigurare și reasigurare, reprezentanți ai unor organizații profesionale din Danemarca, Polonia, Letonia, Portugalia, Lituania, Bulgaria și Republica Moldova, ai ambasadelor Emiratelor Aarabe Unite și ai Portugaliei la București și ziariști. Ei s-au întâlnit cu președintele României, Traian Băsescu, dar și cu Dacian Cioloș, comisarul pentru Agricultură al Uniunii Europene, și cu ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin. Tema conferinței a fost „Viziunea LAPAR față de PAC (Politica Agricolă Comună) 2014 – 2020”.
Prezența oficialilor de rang înalt la acest eveniment a dat dezbaterilor o notă aparte, remarcată de toți participanții, și a lăsat impresia că agricultura a fost repusă pe locul care i se cuvine în raport cu celelalte domenii de activitate din societate. „Am venit la Conferință – a spus Traian Băsescu – nu ca un specialist în agricultură, ci ca om responsabil față de țară și de interesele pe care România le are acum și pe termen lung. Dar, mai important, nu am venit pentru un discurs politic, ci pentru a ridica unele probleme și pentru a sugera soluții vizavi de acestea.” Prima problemă cu care crede președintele României că se confruntă agricultura noastră este legată de lipsa unei strategii pe termen lung. Președinția a desemnat, în anul 2011, o comisie care să elaboreze această strategie, care acum va fi pusă în dezbaterea agricultorilor, pentru semnarea unui Pact pentru Agricultură între partidele politice și instituțiile responsabile în acest domeniu. Strategia va fi în curând lansată în dezbatere, termenul final fiind 30 iunie.
„Numărul mare de participanți la Coferință – a apreciat președintele LAPAR, fermierul băcăuan Laurențiu Baciu – denotă interesul major manifestat de agricultorii români, alături de atâtea personalități ale vieții politice și publice, față de problemele majore ale domeniului. Nu întâmplător am ales ca subiect de dezbatere viziunea fermierilor asupra Politicii Agricole Comune în perioada 2014 – 2020. Agricultura românească, în condițiile în care ar funcționa la capacitatea și potențialul de care dispune, ar putea pune în mișcare și industria țării din amonte și aval, pe orizontală și verticală, cu efecte benefice pentru bunăstarea națiunii. Pentru a nu mai vorbi de securitatea alimentară.”
Prezența comisarului European Dacian Cioloș a incitat să se discute, în Conferință, și despre raportul României cu Uniunea Europeană, văzută de multe ori ca Înalta Poartă din vremea Imperiului Otoman. „Oricât de înaltă ar fi o poartă – a opinat Dacian Cioloș -, ea are o clanță cu care poate fi deschisă, pentru a trece dincolo. Și agricultorii trebuie să abandoneze idei de genul «Noi aici, ei doncolo» referitor la raportul cu Bruxellesul. Simțiți-vă în Uniunea Europeană, pentru că sunteți unul dintre puținele sectoare care beneficiază de o politică agricolă comună europeană și, chiar dacă sunt unele plângeri vizavi de modul cum este ea concepută sau aplicată, ea există. Alte domenii de activitate nu au așa ceva, o asemenea susținere, o viziune pe cinci-șapte ani înainte. Avem Politica Agricolă Comună, hai să vedem acum cum o folosim, cum o integrăm în nevoile noastre. În altă ordine de idei, mă bucur să văd modul de acțiune al LAPAR, care a trecut de la atitudinea de contestare ca principal mod de acțiune, spre o atitudine pozitivă de propunere de soluții și de asumare a unor idei”.
Ministrul Daniel Constantin a remarcat numărul în creștere al celor care se ocupă de agricultură și de soarta acestui domeniu de activitate și atitudinea pozitivă față de întocmirea unei strategii în acest domeniu pe termen lung. „Strategia vine cam târziu – a opinat ministrul. Dar, mai bine mai târziu decât niciodată. România, însă, nu de strategie ar duce lipsă acum. Ministerul chiar are intenția de a discuta, în Parlament, întocmirea unui pact care să cuprindă direcțiile principale pe care ar trebui să le urmeze întreaga clasă politică, cu linii generale de dezvoltare a agriculturii. O strategie e greu de acceptat de toate partidele politice. Trebuie să ne concentrăm pe liniile principale de dezvoltare a agriculturii României.”
Asupra viziunii fermierilor din LAPAR asupra problemelor actuale ale agriculturii românești și a celei a participanților la dezbaterile din Conferința Națională vom reveni cu amănunte.
Lasă un răspuns