Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat pe 29 aprilie 2022 conferința „Romania și economia circulară – provocări antreprenoriale și perspective de implementare în teritoriile rurale”. Manifestarea a fost generată de proiectul internațional MUTITRACES – Multidisciplinary training in circular econom y and smart valorisation of the rural area for new business models, coordonat de instituția universitară băcăuană, cu 8 parteneri din Italia, Spania și Grecia.
Economia circulară, oficializată ca principiu de politică economică la nivelul Uniunii Europene în decembrie 2015, militează pentru trecerea de la o economie liniară bazată pe consum și epuizarea resurselor naturale la o economie circulară, care să mențină în circuitul economic produsele cât mai mult timp, să valorifice deșeurile și produsele secundare rezultate în diferitele etape ale procesului de producție, așa încât cantitatea de deșeuri depozitabile să fie cât mai aproape de zero.
Proiectul coordonat de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău este orientat pe aplicarea pricipiilor economiei circulare în domeniul agro-alimentar, un domeniu atât de important în zilele de astăzi și pentru care România dispune de resurse valoroase, dorind să asigure studenților o formare antreprenorială multidisciplinară și modernă.
Evenimentul organizat de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău s-a bucurat de participări de prestigiu. Cuvântul de dechidere a fost rostit de rectorul universității, prof. univ. dr. ing. Carol Schnakovszky, urmat de domnul subprefect Narcis Jitaru care și-a exprimat aprecierea și sprijinul pentru instituția universitară băcăuană și pentru promovarea principiilor economiei circulare la nivelul județului.
Au conferențiat Denisa Duță, director științific al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Bioresurse Alimentare București – IBA București, Sorin-Dan Clinci din partea Institutul de Cercetare în Economie Circulară și Mediu „Ernest Lupan” (IRCEM), Cluj, profesori din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, care au prezentat rezultatele studiilor întreprinse în cadrul proiectului.
În asistență s-a remarcat prezența președintelui Evergent Investments (fostul SIF Moldova), Costel Ceocea, Ion Trofin, director al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, și a unor reprezentanți ai societăților comerciale din județ, profesori de la colegiile tehnice din municipiul Bacău și studenți. (sursa: comunicat de presă)
Ana a zis
Felicitari pentru Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau! Sunteti unul din putinii actori locali care isi mentin pozitia verticala si calitatea superioara a demersurilor in tot ceea ce intreprindeti! Felicitari Domnule Rector Carol Schnakovszky!