Administratorul pârtiei de schi de la Slănic Moldova, precum și al celorlalte construcții, este Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, aflat în subordinea Consiliului Județean. Decizia a fost luată prin votul aleșilor județeni la ultima ședință, când, întâi au fost trecute construcțiile în domeniul public al județului și apoi în administrarea Serviciului de Turism și Salvamont.
Proiectul „Schi Parc Slanic Moldova” s-a realizat prin fonduri europene, printr-o asociere între județ și orașul Slănic Moldova. Valoarea construcțiilor realizate este de 19,7 milioane de lei. Lista de bunuri include pârtia, care are o valoare de 1,9 milioane de lei, instalația de transport pe cablu, care este și cea mai scumpă, de 11,5 milioane de lei, instalația de zăpadă artificială 2,8 milioane de lei, dar și diferite cabine, inslatația de iluminat nocturn, drum de acces, parcare, canalizări, alimentare cu apă și rezervor de apă.
Dan a zis
Sa speram ca administratorii partiei au invatat din greselile facute de colegii lor de pe Cozla si nu va trebui sa mai asteptam inca 2-3 sezoane pentru a avea o partie functionala….!