Consilierii județeni băcăuani au aprobat, la ultima ședință, un proeict de hotărâre ce vizează pârtia de schi de la Slănic Moldova. Ei au votat stabilirea aparteneței la domeniul public al județului Bacău a construcțiilor realizate ca urmare a implementării proiectului „Schi Parc Slanic Moldova”. Pentru finanțarea și realizarea acestui proiect s-a încheiat un parteneriat între județ și orașul Slănic Moldova. Pe Programul Operațional Regional s-a atras finanțarea cu fonduri europene. Valoarea de intrare a construcțiilor realizate este de 19,7 milioane de lei.
Lista de bunuri ce aparțin domeniului public al județului include pârtia, care are o valoare de 1,9 milioane de lei, instalația de transoport pe cablu, care este și cea mai scumpă, de 11,5 milioane de lei, instalația de zăpadă artificială – 2,8 milioane de lei, dar și diferite cabine, inslatația de iluminat nocturn, drum de acces, parcare, canalizări, alimentare cu apă sau rezervor de apă.
Lasă un răspuns