Viceprimarul Liviu Miroșeanu, președintele organizației municipale PNL Bacău, îi invită pe cetățenii orașului la consultări privind bugetul pe 2024. „Scopul nostru este să ne asigurăm că fiecare leu investit răspunde direct nevoilor comunității”, a transmis viceprimarul Miroșeanu.
Echipa PNL Bacău se află în plin proces de consultări pentru stabilirea amendamentelor la bugetul local 2024. „Vrem să vă auzim vocea!”, e îndemnul viceprimarului Miroșeanu, care îi încurajează pe cetățeni să transmită, pe adresa de email a PNL Bacău, problemele specifice din zona în care locuiesc sau sugestiile care ar putea contribui la dezvoltarea orașului.
Vrem să vă auzim vocea! Dacă aveți probleme specifice sau sugestii care ar putea contribui la dezvoltarea orașului, acum este momentul să le împărtășiți. Fie că e vorba de infrastructură, educație, sănătate, cultură sau orice alt domeniu care vă preocupă, fiecare propunere contează.
Trimiteți-ne gândurile și preocupările voastre la pnl.bacau@yahoo.com până la data de 29 ianuarie, inclusiv. Fiecare mesaj va fi analizat cu atenție și personal voi prezenta cele mai stringente dintre acestea în cadrul ședințelor Consiliului Local.
Aceasta este ocazia dvs. de a vă face auziți și de a contribui activ la îmbunătățirea vieții în Bacău. Participarea dvs. nu este doar apreciată, ci reprezintă un act de responsabilitate față de comunitatea în care trăim.
Vă mulțumim pentru implicare și așteptăm cu nerăbdare să colaborăm pentru un Bacău mai bun!
– viceprimarul Liviu Miroșeanu, președintele organizației municipale PNL Bacău
andrei a zis
prosteala mai mare ca penele doar usere mai are. daca va pasa de orasul asta nu ne aduceati pe cap primar userist.
:-) a zis
Mămăligarul,Mutulică…a prins voce?
insider a zis
Până la a face el consultari publice pentru amendarea bugetului, poate are timp să ne raspunda la urmatoarele intrebari referitor la ce s-a intamplat cu proiectele lui incepute acum 3(trei) ani:
-unde este regenerarea aia urbană de la pasajul Letea
– unde sunt panourile fonoabsorbante de la același pasaj
– de ce primaria nu incaseaza bani din parcarile care au fost luate de la SSPM la presiunile lui. parcarile au fost cerute de el si gestionate tot de el.
– de ce simte nevoia de a da bani publici de ordinul sutelor de mii de lei catre premieri la cluburile sportive care nu sunt ale primăriei. banii ăia nu consideră ce erau cheltuiti mai bine daca se investeau in bazele sportive ale primăriei care sunt la pământ?
– de ce a intervenit la bazinul de inot să favorizeze o asociatie privată in detrimentul cetățenilor? (sedintă la care au participat toti coordonatorii de sectii de la cluburi)
– de ce l-a angajat ca si consilier la cabinetul lui pe Găină ca dupa 24 de ore acel om să se transfere la SGA?
si ar mai fi intrebari, insa…… munca lui ca viceprimar s-a redus la chestii mici, minore, insignifiante.
Mihai a zis
Tot Cocota de Barlad și Cap de guma = Diaconu ,fac bugetul si impatteala , si anul asta ?
Doru a zis
Sfat pentru nenea Miroseanu! Daca nu faceti alianta PNL+PSD o sa pierdeti primaria, din nou! Va castiga tot Viziteu! Domnul Miroseanu, stiu ca cititi acest comentariu! Va spun, alianta sau pa pa.
vali a zis
pai de ce nu l-ar lasa pe viziteu sa castige din nou? au putut prima data merge si a doua. oricum vom ramane tot cu hastag pe cap inca 4 ani. daca dezorientatii l-au putu vota prima data, crezi ca s-au desteptat? prostia nu trece. dezorientatii sunt multumiti de primar, au curcubee pe blocuri, au piste pt trotinete. crezi ca le trebuie apa? sau trafic lejer prin bacau? ce e aia curatenie? cainii maidanezi chiar sunt adorabili. plus ca le place prosteala, iar la prosteala pe usr nu ii bate nimeni, deci de ce nu ar castiga tot salvatorul? hai doamne ajuta, ca avem nevoie.
Cetatean a zis
Daca va aliati,cu atat mai mult nu votez cu niciunul!Nu meritati!PNL e zero barat pentru mine. Nicio sansa sa primeasca stampila mea la toamna!