Pachetul de servicii medicale de bază a fost aprobat de Guvern și va intra în vigoare de la 1 iunie.
În pachetul de servicii medicale de bază vor fi introduse consultații de monitorizare activă pentru bolile cronice cu impact major asupra unor afecțiuni severe ca bolile cardiovasculare, hipertensiunea arterială, dislipidemia (n.r. modificarea concentrației lipidelor sangvine, în exces sau deficit), diabetul zaharat de tip 2, astmul bronșic, boala cronică respiratorie obstructivă, bolile cronice de rinichi etc. Potrivit Ministerului Sănătății (MS), în cursul acestei luni Guvernul a aprobat pachetul de servicii medicale, de bază și minimal, și Contractul-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015.
Noutatea din acest an o constituie prevenția, efectuată prin completarea unei riscograme. Pentru prevenirea îmbolnăvirilor, pachetul de sănătate prevede ca pacienții să meargă periodic la medicul de familie. Persoanele asimptomatice cu vârste între 18 și 39 de ani trebuie să se prezinte la medicul de familie cel puțin o dată la trei ani, cu mențiunea că persoanele depistate cu risc înalt de îmbolnăvire vor merge anual pentru consultații preventive de evaluare. Pacienții trecuți de 40 de ani, la care riscul îmbolnăvirii este în creștere, vor trece pe la medicul de familie în fiecare an. Ba, mai mult, atât medicii de familie, cât și medicii specialiști vor avea posibilitatea să elibereze pentru bolnavii cronici internați prescripție medicală pentru tratamente și materiale sanitare.
În ultimul an, la nivelul județului Bacău, s-au înmulțit cazurile de boli cronice. La finele anului trecut, în evidențele Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bacău erau 194.176 de astfel de cazuri, în condițiile în care – spune Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt la DSP Bacău – „un bolnav poate avea mai multe afecțiuni cronice, figurând în datele statistice ale fiecărei afecțiuni în parte. La sfârșitul anului 2013, se observă o ușoară creștere a numărului de cazuri de boli cronice, față de anul 2012, când figurau 190.471 de cazuri. Datele sunt obținute de la cabinetele medicilor de familie, Cabinetul Județean de oncologie, diabet, sănătate mintală și TBC”.
În pachetul de bază se mai regăsesc, în domeniul serviciilor stomatologice, consultații, servicii profilactice, tratamente protetice și ortodontice și servicii de medicină dentară de urgență.
Lasă un răspuns