Eugen VERMAN
E ceva insolit și, în același timp, deosebit de plăcut, să vezi aici, în piața mare a orașului, un stand de cărți. Adică, în lumea aceasta a legumelor și fructelor, a magazinelor de carne și băuturi spirtoase și nespirtoase, în lumea hranei „fizice”, aș zice, să vezi un ins care vinde hrană spirituală. Căci ce-i cartea altceva decît hrana sufletului și a minții! Eu nu știu dacă acest anticar mobil care, pe lîngă ziare, vinde cărți, știe că, de fapt, el face un act de cultură. Mă opresc, aproape zilnic, aici, în acest colț de piață băcăuană și răsfoiesc din volumele expuse. Inima îmi bate mai puternic în momentele cînd văd cărți pe care le-am citit și eu cîndva și copiii mei. Iată, astăzi, două volume cartonate apărute prin anii ’80. Sînt două cunoscute cărți de Jules Verne: Copiii căpitanului Grant și Căpitan la 15 ani. Doamne, ce mulți ani au mai trecut de cînd le-am citit și le-am recitit! Dar ediția aceasta, de prin anii ’80, e din cunoscuta – la acea vreme – Bibliotecă pentru toți copiii, scoasă la Editura „Ion Creangă” – București. Era vremea cînd se citea mult, iar copiilor li se puneau la dispoziție, la prețuri simbolice, acele cărți pe care toate generațiile le-au sorbit cu nesaț. Cărți scrise de autori români și străini – Ion Creangă, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Emil Gîrleanu, Vasile Voiculescu, Panait Istrati, Cezar Petrescu, apoi I.Turgheniev, Daniel Defoe, Mark Twain, H.Beecher – Stowe… – care au însemnat pentru sufletele curate ale copiilor de atunci solide pietre de edificiu pentru personalitățile ce aveau să se afirme peste ani, de la muncitorul specialist la savantul de talie europeană. L-am întrebat pe anticar de cînd a expus cele două volume și el mi-a zis că de aproape două săptămîni, timp în care nimeni nu le-a atins, nimeni nu s-a interesat de ele. Aș fi vrut să le cumpăr eu – costau șaizeci de mii amîndouă cărțile – dar, știind că le am în Bibliotecă și cum nici banii nu mă prea încurcau, am plecat… Acum, în zilele din urmă, am văzut la canalul Televiziunii publice un reportaj care mi-a întărit o convingere: „Te-am citit că n-ai citit”, o inițiativă a femeilor membre ale Partidului Democrat. O inițiativă salutară, care ar trebui îmbrățișată „pînă jos”, în ideea scoaterii cărții din anonimat, din indiferența de care „se bucură” în rîndul foarte, foarte multor tineri. A doua zi, dimineață, m-am și înființat la omul care vinde cărți în piața centrală a urbei noastre să cumpăr cele două volume – Căpitan la 15 ani și Copiii căpitanului Grant. Spre bucuria mea, cărțile se vînduseră. Le cumpărase bunicul unui copil de 15 ani…
Lasă un răspuns