Știați că noi, oamenii, sîntem Conștiința Naturii? Știați că prin noi și numai prin noi Natura știe că există? Dacă n-am fi noi, oamenii, natura ar trăi, așa, în sine, dar existența noastră face ca natura să trăiască pentru sine. Pînă și titlul acestor însemnări poate fi amendat. „Noi și natura” ar putea să însemne că „noi” sîntem, undeva, alături, iar „Natura” ne „acompaniază”. Dar, în cele din urmă, noi facem parte din natură, sîntem chiar natura.
La astfel de probleme am meditat în aceste zile, cînd, din diferite motive, m-am aflat în natură. În fostul Parc Gherăiești – căci nu mai există Parcul de altădată, noul cartier de case ștergînd Raiul acela pe care-l căutam, începînd din primăvară și pînă în toamnă – am adăstat, preț de cîteva ceasuri, într-o zi caniculară de sfîrșit de august 2003, pe malurile Bistriței. Lume multă, dar nici un om. Vorba lui Diogene. Să fiu corect, aproape nici un om care să protejeze, să respecte, să se închine, dacă vreți, în fața a ceea ce mai poate fi restul din Parc și rîul. Șoferii, animați de gînduri gospodărești, și-au băgat mașinile în apă pentru a le spăla motoarele și caroseriile. Nu toți, o parte din ei. În aval, copiii se scaldă, neștiutori la ceea ce li se poate întîmpla. Vizitatorii care au plecat – tot o parte dintre ei – au ținut să lase tot felul de amintiri: hîrtii, sticle din plastic, cutii de bere, cîrpe. Într-un alt loc, pe frumoasa noastră Insulă de agrement, aceeași imagine după plecarea iluștrilor noștri concitadini. Un bărbat de ispravă, domnu’ Nelu, cum știu că-l cheamă, de la debarcader, spune că, în această vară, au fost zile, mai ales de sîmbătă și duminică, după care ei, salariații Primăriei, au avut de lucru, nu glumă.
Dar mergeți și prin alte părți, nu doar în locurile, să le spunem, amenajate pentru odihnă. Mergeți, de pildă, pe malul lacului din satul Galbeni, la zece kilometri de oraș. Să vedeți ce pot lăsa pescarii! Luni, 1 septembrie, pur și simplu m-am speriat. Nu, e ceva de necrezut! O „mare” de cutii de bere și sticle din plastic, pînă și baterii uzate, folosite la lanternele aprinse în timpul pescuitului de noapte! Că veni vorba, respect pentru fauna piscicolă? Să fim serioși! Lacurile s-au golit de pește. Nopțile de vară și cele de toamnă timpurie ascund privirilor Poliției și altor organe (sic!) ce se ocupă de protecția naturii, a faunei piscicole, în acest caz, zeci de braconieri care cu setci și alte unelte, fără să posede autorizații, jefuiesc ceea ce a mai rămas din bogăția de pește din lacuri. E un argument în plus la faptul că la noi legea nu se respectă. Mă aflam în Canada, cu permis de pescuit în regulă. Acolo, ca pescar sportiv, nu ai voie să „arunci” în apă mai mult de o undiță cu un singur cîrlig. Și pește e, slavă Domnului! La noi poți vedea pescari cu zece și chiar mai multe undițe, unii chiar fără permis de pescuit. Eu sînt convins că educația pro natură se învață din familie. Și, bineînțeles, la școală. Și mai sînt convins că fără coerciție nu vom înainta. Fără Dictatura Legii, actele de vandalism față de Natură vor lua amploare. Și dacă distrugem natura, ne distrugem pe noi înșine. (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns