Consiliul de Administraţie al Societăţii STOFE BUHUŞI S.A. (societatea), cu sediul în orașul Buhuși, str. Libertății, nr. 36, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J04/52/1991, CIF RO 962838, reprezentat de ing. Ștefan Câmpanu – Președintele Consiliului de Administrație, în conformitate cu prevederile coroborate ale Legii nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, ale reglementărilor Autorității de Supraveghere Financiară pentru aplicarea acesteia, precum şi cu cele ale Actului Constitutiv al societății, convoacă, la sediul acesteia
Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor (A.G.O.A.), pentru data de 22.04.2019, ora 10.
Au dreptul de a participa și vota în cadrul adunării generale ordinare toți deținătorii de acțiuni înregistrați nominal în Registrul Acţionarilor la sfârșitul zilei de 10.04.2019, care este data de referință.
În cazul în care la data convocării nu vor fi îndeplinite condiţiile legale, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor se va desfaşura în data de 23.04.2019, la aceeaşi oră şi în acelaşi loc.
Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor (A.G.O.A.) are următoarea ordine de zi:
- Prezentarea și aprobarea Raportului Consiliului de Administraţie pentru exerciţiul financiar 2018;
- Prezentarea și aprobarea Situaţiilor Financiare Anuale ale societății încheiate la data de 31.12.2018;
- Prezentarea Raportului auditorului independent privind situaţiile financiare anuale la 31.12.2018;
- Prezentarea și aprobarea propunerii de repartizare a profitului net realizat la 31.12.2018;
- Aprobarea descărcării de gestiune a administratorilor societății pentru exercițiul financiar 2018;
- Prezentarea și aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli pentru exercitiul finaciar 2019;
- Aprobarea contractării unui credit bancar, plafon maxim de 200.000 euro, cu instituirea garanţiilor aferente;
- Aprobarea datei de 10.05.2019, ca dată pentru identificarea acţionarilor asupra cărora se răsfrâng hotărârile adunării generale, precum şi aprobarea datei de 09.05.2019 ca “ex date”, conform art. 86, alin (1) din Lege nr. 24 din 21.03.2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă.
În condiţiile prevăzute de art. 117^1, alin (1) din Legea nr. 31/1990 și ale art. 92, alin (3), din Legea nr. 24/2017, în termen de cel mult 15 zile de la data publicării prezentului convocator, unul sau mai multi actionari reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5 % din capitalul social are/au dreptul de a introduce puncte pe ordinea de zi a adunării generale, cu condiţia ca fiecare punct să fie însotit de o justificare sau un proiect de hotărâre propus spre adoptare de adunarea generală şi de a prezenta proiecte de hotărâre pentru punctele incluse sau propuse a fi incluse pe ordinea de zi a adunării generale, propuneri care se transmit și înregistrează la secretariatul A.G.A, în cel mult 15 zile de la publicarea prezentului convocator.
Acţionarii înregistraţi la data de referință pot participa şi vota la adunarea generală direct sau pot fi reprezentaţi şi prin alte persoane decât acţionarii, cu excepţia administratorilor, pe bază de procură specială, care va fi depusă la secretariatul A.G.A. cu cel puţin 48 de ore înainte de data tinerii şedinţei.
Modelul procurii speciale de reprezentare va putea fi obţinut de la sediul societăţii începând cu data de 22.03.2019, sau de pe pe website-ul societăţii www.stofebuhusi.ro.
Acţionarii pot să îşi desemneze reprezentanţii şi prin mijloace electronice, în acest caz procura specială se va transmite prin semnatură electronică extinsă pe site-ul societăţii www.stofebuhusi.ro.
Textul integral al documentelor şi al proiectului de hotărâre se pot obţine de la secretariatul A.G.A (la sediul societăţii), precum şi de pe website-ul societăţii mai sus menţionat, cu 30 de zile înainte de data desfăşurării şedinţei.
Preşedintele Consiliului de Administraţie,
Ing. Ştefan Câmpanu