Un băiat din Prăjești a murit şi o fetiţă din Căiuți a ajuns în stare critică la spital după ce au mâncat fructe de mătrăgună. Pentru băieţelul de şapte ani, medicii nu au mai putut face nimic.
Micuţul a ajuns în stare critică la spital sâmbătă după amiaza, iar după aproximativ două ore a fost declarat decesul. În cazul celui de al doilea copil, tot de 7 ani, o fetiţă, părinţii au reacţionat foarte repede. Aşa se face că cea mică este încă în viaţă. Era la joacă atunci când a înghiţit câteva boabe din planta extrem de toxică şi la scurt timp a şi început să se simtă rău.
Iniţial, copila a fost dusă de părinţi la spitalul din Bacău. Din cauza stării grave, medicii de acolo au decis însă să o transfere la Iaşi. Fetiţa era extrem de agitată şi avea halucinaţii. Din fericire, acum e mai bine.
„Fetiţa nu ştia ce este cu ea şi spunea că a mâncat struguri. Nici părinţii nu îşi explicau de la ce provine starea copilei. La spălătura gastrică s-au găsit resturi alimentare, bobiţe negre, şi având în vedere simptomele pacientei am dedus că este vorba de mătrăgună, mâncată probabil de undeva de pe marginea drumului“, a arătat dr. Solange Tamara Roşu, medic-şef UPU, citată de Ziarul de Iași.
Mătrăguna este o plantă perenă cunoscută şi cu numele popular de belladonna, tilidonie, împărăteasă, cireşul-sălbatic, doamna-codrului sau cireaşa-lupului. Potrivit specialiştilor, mătrăguna este una dintre cele mai toxice plante din ţară. Complexul toxic este format din mai mulţi alcaloizi: hiosciamina, hioscina, beladonina, scoplolamina.
Consumul fructelor de mătrăgună poate determina delir, halucinaţii, tahicardie, dureri de cap, convulsii. Dacă nu se intervine imediat, victima care a consumat mătrăgună poate sfârşi din cauza problemelor de respiraţie şi a dereglării ritmului cardiac
Cel mai probabil, copiii au confundat fructele plantei otrăvitoare cu strugurii. Mătrăguna însă este una dintre cele mai toxice plante. Consumarea fructelor poate duce de la halucinaţii până la deces.
inginer a zis
Copii au confundat matraguna cu strugurii negri din soiuri curent cultivate la tara. In acest an am observat ca aceasta planta otravitoare a crescut in interiorul butucilor de vie fapt care i-au dus pe copii la o confuzie deoarece butucii aveau struguri negri iar din interiorul lor puteai culege matraguna de aceiasi culoare si forma.