Copiii care în prezent urmează cursurile grădiniței Agricola Bacău, ce urmează să devină privată (detalii AICI), ar putea învăța într-o nouă unitate preșcolară, înființată în clădirea fostului Centru de Tineret de pe strada Alecsandri, la propunerea prefectului Lucian Bogdănel și a conducerii Inspectoratului Școlar Județean.
Prefectul Lucian Bogdănel a anunțat că vrea să le propună membrilor PSD din Consiliul Local Bacău să inițieze și să promoveze un amendament prin care să fie prevăzută, în bugetul pe 2024 al municipiului Bacău, suma de cel puțin 1 milion de euro pentru amenajarea şi dotarea grădiniței în care vor învăța copiii care, în prezent, merg la grădinița Agricola.
Într-o ședință de lucru care a avut loc la sediul Prefecturii, unde au participat și inspectorul școlar general Anca Egarmin și directoarea Școlii „Nicu Enea”, a fost identificată ca posibilă locație clădirea fostului Centru de Tineret, valorificarea spațiului fiind, potrivit prefectului, foarte potrivită, cu atât mai mult cu cât strada Vasile Alecsandri are deja un pronunțat profil educațional (şcoli, licee, grădinițe).
„Este o clădire aflată în patrimoniul municipalității, cu spațiu suficient şi o curte generoasă, care – cu o amenajare corespunzătoare – poate găzdui fără probleme respectivele grupe de preşcolari (…) În contextul finalizării HUB-ului de tineret «Cinema Orizont», viitorul Centru de Tineret al municipiului Bacău poate fi relocat în această nouă incintă”, a mai precizat prefectul Bogdănel.
În contextul în care, municipiul Bacău se confruntă, de ani buni, cu o lipsă acută de locuri în creşe şi grădinițe, prefectul are convingerea că „aleşii din Consiliul Local vor da dovadă de responsabilitate şi vor înțelege că părinții și cadrele didactice aşteaptă o soluție fezabilă pentru copii, iar asta stă în puterile deliberativului şi executivului local. Iar copiii trebuie să fie prioritatea noastră, a tuturor”.
După Revoluție, imobilul ce ar urma să devină grădiniță a funcționat, pe rând, ca stare civilă, sediu PDL și PNL și centru de tineret. De la transformarea în centru de tineret, a fost practic închis și nefolosit de municipalitate.
:-) a zis
Va fi HAOS RUTIER.Pentru ca mulți părinți,suflă în cur odrasla,să nu cumva să înghețe de frig,sau să obosească mergând pe jos odrasla mică,vor opri mașina să coboare și chiar să parcheze aiurea,să îl ducă de mânuță pina în clasa.Dar nah…
Andrei Mihai Juncu a zis
Cum ai vrea tu să duci un copil de 3 ani la grădiniță ? Să-l lași să meargă singur? Ți-ai luat pastilele de dimineață?
andrei a zis
retarzi, cred ca si un copil de 3 ani e mai inteligent decat ala care nici macar nume nu are. se hilizeste ca prostul si crede ca emite judecati de valoare. ba hilizitule, blocaj rutier e din vina primariei si a maretelor realizari, nu din cauza parintilor care isi duc copii de gradinita la cursuri…probabil ca nu ai frecventat gradinita si scoala si de asta esti confuz, retardule.
:-) a zis
Eu il imbrac bine,si merg cu Transportul in comun.Il duc in clasa de gradinita.Dupa ore,merg sa il iau acasa.Pentru ca fiind o strada aglomerata cu trafic intens,la ce sa ma mai ighesui si eu.
Big mama a zis
Unde se mută Alecsandri?
IONUT a zis
Bacaul oras cu conducatori de kkt ! Totul in centru .. nu se dezvolta nimic pe orizontala ..numai in centru ! de aia a ramas un oras mic si prapadit..ca e condus de oameni fara viziunea viitorului ..adica de nimicuri !! terchea berchea !
H2SO4 a zis
Îmi aduc aminte de Cosmin Necula cu ceva ani în urmă, când la umbra gloriosului partid PSD i-au ,,exmatriculat,, din acea cladire pe cei din PNL. Apoi cu mult fast si de o importanță majoră distinsul Necula a inaugarat ,,Incubatorul de Afaceri pentru Tineret,,. De atunci și pâna astazi ,,incubatorul,, nu a produs nimic , nu a oferit nimic și nu a promovat nimic, semn că mofturile politice nu au nimic în comun cu realitatea și interesul real al cetățenului. Zona respectivă va fi sufocată, două licee, o gradiniță si câteva birturii-bombă unde selecta clientelă se așeză la mese imediat după ora deschiderii vor da mult de furcă celor ce au treburii prin acel perimetru. După ani ,,incubatorul,, produce …….din păcate semințele de prostie.
h2co3 a zis
si a urmat ilustrul salvator si aducator de lumina hastagista care si el a bagat sacul de bani in hubul pt tineret (alt nume pt acelasi nimic) si pe deasupra a blocat traficul si mai tare cu mizeriile alea de piste facute in bataie de joc si fara cap. ce parcari, ce strazi sistematizate cu cap…
Mihai S. a zis
Completez, pe str. V. Alecsandri se afla: 2 licee, școală Spiru Haret (fosta 18), grădinița Florita (veche), After School privat, Direcția de sănătate Publică, Direcția Taxe și Impozite, clădirea de birouri Dedeman (fosta General Proiect) și in curând Clădirea Uniunii Notarilor (se va construi pe partea dreapta, imediat după ce intri pe strada). Daca se muta și grădinița Agricola e perfect.
Primăria a ras parcarea pe o bandă pe toată lungimea strazii. Nu a pus in loc un singur loc de parcare.
Viziune maxima.
Bacaul – oraș praf.
Eliza Marga Lăpușneanu a zis
Grădiniţa Agricola nu se mută nicăieri. Funcționează și vă funcționa încă 40 de ani exact în locația în care este de 40 de ani. E o situație mai dificil de înțeles, dar majoritatea copiilor și părinților aflați în Grădiniţa Agricola vor rămâne în aceeași locație.
Diana a zis
Bravo doamna directoare! Nu vă lăsați călcată în picioare munca de o viață clădită cu trudă și profesionalism! Ce caută atât de mult politicul în educație? PS. Doamna Stefan de ce apare așa mult în ultima vreme? Se pregătește să ia tronul doamnei Egarmin? Niciodată nu îi va ajunge la nivel! Numai parvenite cu tupeu borfaș! Succes grădiniță Agricola și aveți grijă doamna Egarmin!
Mona popa a zis
Așa se aude ca Stefan vrea să o dea jos pe Egarmin! Dacă ajunge și asta la conducerea isj e clar!