• Consiliul Local al Copiilor a ales-o drept primar pe Diana Cimpoeșu de la Școala „Mihail Sadoveanu” • tîrgul de jucării „Pinocchio” și festivalul de muzică populară „Bobocel de la Bacău” au fost o reușită
Festivalul „Arlekin” a atras în centrul orașului, timp de două zile, mai toată suflarea „copilărească” a Bacăului. Potopul de jocuri și concursuri, spectacole și întreceri de tot soiul, dar și cîteva premiere absolute i-au scos din case pe pici și nu numai. Prima noutate – alegerile locale ale copiilor – și-a consumat, sîmbătă dimineață, punctul culminat, atunci cînd membrii Consiliului Local al Copiilor au desemnat primarul și pe cei doi viceprimari ai copiilor. Alesul în cauză a fost, de fapt, o alesă, Diana Cimpoeșu de la Școala „Mihail Sadoveanu” întrunind cele mai multe voturi. Acesta va fi secondată de către Tudor Brăescu și Felicia Ghelbere, ambii de la Școala „Al. I Cuza”, cei doi fiind desemnați în funcțiile de viceprimari ai copiilor. Investită oficial în funcție de către viceprimarul „adevărat”, Dragoș Benea, prima primăriță a copiilor băcăuani a promis că va avea grijă, în primul rînd, să sporească numărul spațiilor de joacă și să asigure transportul în comun gratuit pentru elevi. Idei de care viceprimarul Benea a promis că „voi ține cont în măsura posibilităților. Se știe că bugetul local e foarte limitat”.
Elevii de la Școala „Mihai Drăgan” sînt ași într-ale comerțului cu jucării
Alături de consilierii ocupați cu alegerea primarului, elevii Școlii „Mihai Drăgan”, în colaborare cu cei de la școlile „Mihail Sadoveanu” și „Georgeta Mircea Cancicov”, pregăteau de zor standurile pentru tîrgul de jucării. Mașinuțe, jucării de pluș, cărți, semnalizatoare, haine, reviste, mascote, ceasuri, bibelouri ori chei de bicicletă. Toate, și multe altele, au putut fi cumpărate de la „Pinocchio”, tîrgul de jucării care a dovedit, o dată în plus, că cei de la fost școală nr. 11 sînt maeștri într-ale comerțului cu jucării. De curiozitatea cumpărătorilor nu a scăpat nici pudelul negru tuci plimbat în brațe de o adolescentă. „Nu e de vînzare. E doar mascota tîrgului”, explica ea oricărui curios carte dorea să afle cît costă cățelul. „Am muncit toată săptămîna pentru a pune pe picioare ceea ce veți aici, dar efortul a meritat, în condițiile în care banii care se vor aduna astăzi vor merge către copiii orfani. Poate doar mediatizarea a avut puțin de suferit, dar, în rest, totul e, zic eu, bine. În plus, elevii au cîștigat în planul comunicării, al socializării, al creativității și al culturii economice”, ne-a declarat profesoara Sevastiana Munteanu, „sufletul” tîrgului de jucării, care, la sfîrșitul săptămînii trecute, și-a făcut ieșirea în public.
Cea de-a treia premieră absolută a festivalului „Arlekin” a venit dinspre Asociația Culturală „Floricica”, coordonată de către solista Maria Șalaru, care a pus pe picioare un nou festival-concurs de muzică populară. Botezat „Bobocel de la Bacău”, acesta a strîns la startul său cîteva zeci de concurenți. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns