Compania va dărui elevilor băcăuani sute de ghiozdane, în prima zi de școală.
O echipă a Complexului comercial Cora Bacău va dărui, în prima zi de școală, luni, 16 septembrie, câteva sute de ghiozdane copiilor de la trei școli din județ. Acțiunea se înscrie în a doua ediție a campaniei „Școlile de la țară”. Caravana cu ghiozdane va avea prima oprire, la ora 9,00, în satul Luncani, din comuna Mărgineni.
La nivel național, Cora România dăruiește, luni, elevilor 7.000 de ghiozdane.
În prima ediție a caravanei, anul trecut, Cora a ajuns la Școala „Al.Piru”, din Mărgineni, unde 1.440 de elevi de la școlile din această comună și din comuna Cleja au primit cadouri care au constat în câte un ghiozdan și rechizite școlare. La eveniment a participat Philippe Lejeune, directorul general al Cora România. „Cora – a spus Plilippe Lejeune – s-a integrat, de la crearea sa în România, în viața socială și a participat la activitățile comunităților unde a deschis magazine. «Școlile de la țară» este a doua acțiune desfășurată de noi pe plan național, după «Luna inimilor deschise», care a însemnat o donație importantă către opt asociații umanitare. Cora dorește să insiste, prin aceste activități, pe filozofia unui comerț responsabil și a rolului important pe care toate companiile trebuie să-l joace ca parte a comunității». (Petru DONE)
Lasă un răspuns