• pînă acum ei nu i-au putut sancționa pe patronii neserioși fiindcă nu aveau procese verbale tipizate
Corpul de Control al Direcției Generale de Muncă și Solidaritate Socială (DGMSS) din Bacău a început ca în urma controalelor efectuate să dea și amenzi celor prinși pe picior greșit. Asta după ce aproape 11 luni a stat în letargie, odată cu preluarea lui de DGMSS de la Casa de Pensii. În toată această perioadă, activitatea Corpului s-a axat doar pe recuperarea debitelor pe care le avea firmele, dar nu a putut aplica nici o amendă pînă în luna noiembrie. Aceasta deoarece DGMSS Bacău nu a avut procesele verbale tip de sancționare, ministerul de resort tergiversînd organizarea licitației pentru tipărirea acestora.
Luna trecută, inspectorii corpului de control au verificat 57 de agenți economici din județ. Ei s-au îndreptat cu precădere spre patronii care nu au virat contribuția individuală a angajatului la bugetul asigurărilor sociale de stat, deși le-au reținut sumele respective salariaților. „De pe urma patronilor care au făcut stopaj la sursă nu are de suferit numai bugetul asigurărilor sociale, ci și omul de rînd, care se vede în situația de a nu putea beneficia de dreptul de asigurat: concedii, pensie, indemnizații sau șomaj”, ne-a declarat Teodor Agachi, director general la DGMSS Bacău. În urma controlului din luna noiembrie s-au constatat debite suplimentare față de sumele înregistrate în actele contabile ale firmelor în valoare de 187 de miliarde de lei. Valoarea totală de datoriilor este de aproape 500 miliarde de lei. Gradul de recuperare la asigurările sociale de stat este de 1,53%, iar la bugetul de șomaj au fost recuperate doar 0,31% din totalul debitelor.
Inspectorii au aplicat și o sancțiune societății Pram SRL Bacău, pentru stopaj la sursă. „Amenda pentru nevirarea acestor contribuții este între 50 și 100 milioane de lei. Principalul nostru obiectiv este verificarea tuturor acestor agenți economici care au stopaj la sursă”, a precizat directorul Teodor Agachi. (C.T.)
Lasă un răspuns