Fostul primar Cosmin Necula a explicat pe Facebook motivul pentru care cei trei consilieri locali Pro România au votat „pentru” organizarea referendumului propus de noul primar, Lucian Daniel Stanciu Viziteu.
Necula spune că referendumul este inoportun și parțial inutil, dar una dintre cele trei întrebări la care vor avea de răspuns băcăuanii este legitimă, cea referitoare intenția noii administrații de a dărâma garajele de pe domeniul public:
Încă de la început vreau să fie clar pentru toată lumea că atât eu cât și colegii mei consilieri locali PRO Romania din municipiul Bacău urmărim doar binele acestei comunități și nu dorim să blocăm primarul sau administrația locală actuală. Față de alții, percepem diferit politica și ne dorim că acest oraș să-și continuie drumul ascendent indiferent cine îl conduce și nu urmărim să cauzăm eșecul în speranța că vom obține bucurii electorale mărunte.
Toți suntem cetățenii acestui oraș.
Pentru mine, la fel ca și pentru cei mai mulți dintre dumneavoastră, este clar că acest referendum este unul inoportun și parțial inutil.
– Să iei măsuri de luptă împotriva Covid19 reiese direct din „fișa postului” primarului, Comitetului local pentru situații de urgență, Consiliului Local (vezi art. 129 și art 155 din codul administrativ).
– Să întrebi cetățenii dacă sunt de acord să se aloce sume de bani pentru fnalizarea spitalului municipal este inutil în contextul în care ai cel puțin 7 milioane lei, bani cu destinație specială pentru construire Spital Municipal (alocați de guvernul Ponta în 2013) și peste 7 milioane lei credit, având destinație exclusivă pentru construirea acestui obiectiv.
Mai mult decât atât, nu cred că este băcăuan care să nu își dorească finalizarea celor 20% rămași de executat din spitalul Sfânta Maria, având în vedere că instalațiile, circuitele electrice, ventilația și instalația de gaze medicale sunt finalizate și pot asigura funcționarea întregului obiectiv.
– Să faci un referendum care să coincidă cu alegerile parlamentare miroase evident a stratagema de campanie electorală prin care să îți atragi electorii la vot.
– Dar să informezi în clar și să îi consulți pe cetățeni referitor la faptul că intenționezi să darâmi garajele mi se pare obligatoriu.
Deși nu cred că este prioritatea „zero” a orașului, ca primar este corect să îi întrebi pe cetățeni dacă sunt de acord atunci când vrei să le darâmi garajele. Sunt multe dezbateri ce se pot face și se vor face pe această tema, dar cred că această măsură radicală trebuie să fie aplicată foarte echilibrat și nu într-un stil „buldozeristic”, pe modelul cooperativizării din anii ’40-’50.
Le dai jos, dar trebuie să oferi în schimb locuri de parcare celor care dețin garaje. Le darâmi, dar trebuie să ai certitudinea că vei realiza acolo locuri de joacă și spații verzi. În orice variantă, primul pas este să vedem ce își doresc cetățenii.
În momentul în care am condus destinele acestui oraș, am început această sistematizare amintită în referendum: Zona Aviatori, Zona Târgului de Ruși, Zona Costache Negri. 22 Decembrie – în spatele Direcției de Asistență Socială – sunt câteva din exemplele pe care le putem da – și ne-am atras nemulțumirea unor cetățeni atunci când am decis desființarea gardurilor care separă spațiile verzi din jurul blocurilor.
Vom susține demersurile celor care conduc actuala administrație, atât timp cât ceea ce își propun este în beneficiul cetățenilor, fără că noi să urmărim blocarea cu orice preț a orașului în scopul obținerii unor ropote de aplauze trecătoare.
– Cosmin Necula, Pro România
Andra a zis
Corect e sa ne intrebam ,cum pot exista asemenea cotete in oras?!!Din a caror cauza nu avem locuri de parcare,terenuri de sport ,spatii verzi suficiente si, o imagine a orasului de epoca comunista,de care nu ne mai desprindem! CORECT e ca cel mai incompetent primar de resedinta de judet din tara( care ne-a parazitat 4 ani(!!) si de care ne-am scuturat datorita bacauanilor sanatosi la cap) sa nu mai apara nicaieri ,ci sa dispara pt totdeauna din viata publica!
Mihai S. a zis
Like!
V a zis
Draguta Andra ,banuiesc ca ai fost traumatizata in copilarie de faptul ca vecinii de la parter ingrijeau trandafirii din fata blocului si tu nu puteai sa-i rupi si de vecinul de la 1 care avea garaj si ,desi ai tai ar fi putut avea si ei, il urai sincer ca de ce are .
1.Despre cotete nu stiu ce sa inteleg…cred ca nu ai o imagine prea clara a cea ce reprezinta..si sunt sigur ca n-ai trait in vremea socialismului multilateral dezvoltat…ptr ca habar n-ai .
2.Tipul despre care vorbesti,desi in mare parte ai dreptate in privinta lui (despre fostul primar zic) prin ceea ce a zis acum a devenit ,incredibil, singurul de acolo care pare normal.
3.In acest moment -ptr un om normal- problema principala sa fie aceea de a demola garaje-cand urmeaza o criza /apa e cea mai scumpa din UE/scolile sunt vai si amar/spitalul e …defapt nici nu mai e/etc..pare complet -in termeni putin academici -de noaptea mintii.
Sincer..nu stiu ce sa cred…covidul/primar complet aiuritor/ realitatea pare s-o ia razna.Doamne ajuta!
Liviu a zis
O acuza serioasa adusa epocii Ceausiste a fost ca a inghesuit orasele. Atunci de ce nu se face referendum si pentru daramarea tuturor cladirilor fara destinatie publica care au aparut dupa 1989 printre cele existente…
Anton ioan a zis
Scolile din oras sunt sufocate de garaje.parintii se omoara cand vin si cand pleaca de la scoala.profesorii parcheaza pe terenul de sport.copiii sunt supusi unui risc suplimentar de accidentare din lipsa locurilor in care sa opresti masina .
Cate oportunitati s ar deschide daca spatiile astea de depozitare ambulante ar disparea!
Cat despre necula …..du te si lasa ne frate in pace !!chiar pleaca la cosul de gunoi al istoriei. Rusine!!!
Cetatean a zis
Poate domnul primar ne intreaba la Referendum si daca mai ramanem in acest oras pentru ca raspunsul vine iute.
Mihai S. a zis
Cati neuroni ai? 1, 2 …
Nu te doare?
Pacat, prostia ar trebui sa doara, macar ne-am putea deosebi intre noi.
Stan a zis
Ba, esti prost? Acele garaje au autorizatie de constructie provizorie cu obligativitatea ca la prima somatie sa le ridice de pe domeniul public.
Despre ce vorbeste neuronul tau?
Din moment ce a acceptat acea autorizatie de ce mai trebuie intrebati daca sunt de acord sa-si ridice depozitele de muraturi si auto service-urile?
Vezi exemplul de la Braila unde in 15 zile au disparut toate de pe domeniul public. Cu voie si de nevoie.
Ca si in cei patru ani de primar bati campii.
Mihai Traian a zis
Nu este nevoie de referendum,cocioabele trebuies dramate .Actiunea ar trebui inceputa de urgenta.PR Romania are nevoie de voturile celor cu garajele cocioabe.In Onesti au fost daramate in urma cu 13 ani,fara nici o discutie.
DPRK a zis
intrebare: garajele au autorizatie de construire, iar tererenul de sub ele au obligatoriu si contract de concesiune pentru cei aproximativ 20mp. avand contract de concesiune, omul plateste la primarie, dar macar stie ca locul e al lui, nu i-l ocupa nimeni, il incuie. daca se darama garajul, omul plateste de pomana concesiunea, ca e foarte posibil sa gaseasca altii care au parcat pe locul lui. e normal?
miron a zis
Se vor darama garajele si in locul lor vor fi buruieni, noroaie, iar soferii isi vor parca masinile claie peste gramada in acele noroaie.
Semenescu a zis
Fostul primar, care a fost alungat dupa patru ani in care s-a remarcat doar prin prisma autorizatiilor de contructie date cocalarilor imobiliari continua sa manipuleze. „Este corect să îi întrebi pe cetățeni dacă sunt de acord să le dărâmi garajele”, spune fostul derutat PSD Necula. Or, nu LE daramam garajele, pentru ca NU SUNT ALE LOR. Ele se afla pe teren public, deci apartin statului. Corecta era formularea „Este corect să îi întrebi pe cetățeni dacă sunt de acord să dărâmi garajele”.
I-as intreba pe cititorii care au trait sau traiesc in strainatate, oameni buni, ati vazut asemenea cosmelii prin orasele Europei ? Despre ce vorbim aici, decat despre un anacronism care tine Bacaul in epoca comunista ?
V a zis
Prietene, nu-i asa, garajul este al proprietarului,doar terenul este al primariei.
Castra Veta Murat a zis
Nu stii drept civil, prietene. Daca Popescu isi construieste o casa cu acordul lui Ionescu care este proprietarul terenului, in absenta unui contract in care sa se scrie clar ca Popescu si Ionescu au cazut in scris la intelegere ca Popescu sa ii plateasca lui Ionescu o taxa pe o perioada finita de timp, Ionescu poate sa ii darame casa lui Popescu fara niciun stress. Casa e pe terenul lui, proprietarul terenului dispune de terenul sauin toata amploarea sa. Popescu, poate, evident, sa isi mute casa pe alt teren. Iar daca exista totusi un contract, Ionescu are dreptul sa dispuna de terenul sau si ii puna un gard la intrare in casa lui Popescu, astfel incat Popescu sa nu mai aiba pe unde intra in casa.
V a zis
Prietene,nici vorba..garajul este al proprietarului ,nu ai habar despre contractul cu primaria in privinta garajelor.Oricum Fereasca Dumnezeu ca tu sa ajungi ceva pe la stat!Doamne Ajuta!
Hammerstead Volka a zis
Sunteti aici pe net o gasculita tare activa, formata din indivizi care au asemenea garaje. Am vesti proaste pentru gasculita, fraiere. O sa iti strangi barabulele de Craciun si o sa le duci la tine in apartament cu ele, sa le pui laolalta cu zestrea de la soacra-ta aia balabusta. Garajul nu este al proprietarului, pentru ca nu exista niciun act de proprietate pe numele vostru, fraiere. Niciunul. Ca sa nu mai spun ca nu aveti nici autorizatie de constructie.
Despre APA a zis
Mai bine întrebau la referendum daca suntem de acord să nu avem presiune la apa încă 4 ani…
next a zis
Terenurile fac parte din domeniul public ori privat al municipiului?
Închirierea bunurilor proprietate publică a unității administrativ-teritoriale se aprobă prin hotărâre a consiliului local.
Hotărârea cuprinde următoarele elemente:
a) datele de identificare și valoarea de inventar ale bunului care face obiectul închirierii;
b) destinația dată bunului care face obiectul închirierii;
c) durata închirierii;
d) prețul minim al închirierii.
Închirierea bunurilor proprietate publică a a unității administrativ-teritoriale se face pe bază de licitație publică
Bunurile proprietate privată a unităților administrativ-teritoriale pot fi date în administrare, concesionate ori închiriate.
Dispozițiile privind darea în administrare, concesionarea, închirierea și darea în folosință gratuită a bunurilor aparținând domeniului public al statului sau al unităților administrativ- teritoriale se aplică în mod corespunzător.
Despre ce vorbim , ce referendum trebuie. Nu trebuie uitat ca unele garaje sunt amplasaste pe terenuri revendicate.
Primarul trebuie să gandească și să acționeze pentru construirea unor parcări supra ori subterane. La emiterea autorizațiilor de construire a blocurilor și a sediilor de firme , instituții…. să condiționeze realizarea de locuri de parcare corespunzătoare.
Frunza a zis
Sunt un locatar din Alecu Russo și sincer chiar ar
trebui ridicate garajele.Sunt familii care dețin 2-3 garaje si își mai țin si autoturismul parcat în fața barajului,ca șă nu mai spun că acele garaje sunt adevarate garsoniere cu tot ce vrei în interior și vara sunt adevărate întruniri în jurul gratarelor și tot fumul intră in apartamentele locatarilor.
Trebuie o curățenie cât mai rapidă la aceste garaje așa zis suspendate.
Iulian a zis
Platesc in jur de 860 lei pe an impozit la garaj. Sunt cam 5000 mii de garaje in Bacau. Un simplu calcul cam cati bani se pierd. Sa darami un garaj care este ingrijit din casbeton nu mi se pare firesc si sa nu faci nimic in loc. Am contor de electricitate la Delgaz. E varuit. Mentin curatenia in jurul lui.Nu mi.am batut joc
Elvis ciovanu a zis
Nene tu ocupi ci garajul cam cat trei locuri de parcare.
Si oricum ar fi …garajul tau este tot urat in imaginea generala a orasului.
Ia l si du l la tara sa ai casa de vara acolo.
moș murătură garajistu' a zis
Care pe care…..parcări plutitoare și garaje submersibile, progresiștii lu’ taica !
Vâslim împreunăăă !!!
Iulian a zis
860 lei platesc impozit pe garaj care l.am facut tipla..hidroizolatie. curent, varuit , curatenie de burieni in jurul lui. Sunt 5000 de garaje x 860 cam o paguba la buget + amenajarea de parcari ecologice. Il v.a trage cineva de maneca pe acest primar. Prinde fluturi
Anto ioan a zis
Sunt multe fonduri europene care pot sa schimbe imaginea orasului….si functionalitatea orasului.
Nu vezi ca sufocati orasul si scolile cu garajele voastre cu tot?!