Creditele în franci elvețieni: diferența de curs valutar în interpretarea Curții de Justiție a Uniunii Europene

Avocat DANIELA GOGAN
Baroul Bacău
avocatgogan@gmail.com

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronunțat în favoarea consumatorilor în cauza C-26/13 (Arpad Kasler contra OTP – împrumut în franci elvețieni, CHF), statuând că aplicarea unui curs de schimb diferit la acordarea și rambursarea unui credit poate fi considerată de judecători o clauză abuzivă.

În concluzie, litigiile în care se cere înghețarea cursului valutar la data acordării creditului pot fi câștigate.

CJUE nu s-a pronunțat doar cu privire la creditele în franci elvețieni, unde diferența între cursul de schimb de la data semnării contractului și cel de la data plății ratelor este, de cele mai multe ori, de peste 100%, ci și cu privire la alte credite în „monedă străină” în cazul cărora există o diferență de curs între cumpărarea și vânzarea valutei, diferența fiind defavorabilă consumatorului.
Pentru că se crează un dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorului, instanțele naționale pot constata caraterul abuziv al acestor clauze.

Decizia CJUE precizează că nu este suficient ca termenii în care se exprimă clauzele contractuale să fie inteligibili din punct de vedere gramatical, ci acestea trebuie să fie inteligibile și din punct de vedere juridic. Adică consumatorul trebuie să poată aprecia consecințele economice negative pe care le riscă prin încheierea contractului.

Contractul trebuie să expună în mod transparent funcționalitatea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine, astfel încât consumatorul să poată evalua, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din faptul semnării contractului.

Pentru un consumator, informarea, înaintea încheierii unui contract, cu privire la condițiile contractuale și la consecințele respectivei încheieri este de o importanță fundamentală – a statuat CJUE în art. 5 din Directiva 93/13 privind clauzele abuzive.

Consumatorul trebuie să decidă, pe baza acestei informări, dacă dorește să se oblige contractual față de un vânzător sau furnizor prin aderarea la condițiile redactate în prealabil de acesta (Hotărârea RWE Vertrieb, EU:C:2013:180, pct. 44).

Cerința privind transparența clauzelor contractuale prevăzută de Directiva 93/13 nu poate fi redusă, așadar, numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical, deoarece consumatorul se află într-o poziție de inferioritate față de vânzător sau furnizor. Așadar, cerința privind transparența trebuie înțeleasă în mod extensiv.

Decizia lasă la aprecierea instanțelor sarcina de a stabili dacă, având în vedere ansamblul elementelor de fapt pertinente, printre care se numeră publicitatea și informațiile furnizate de împrumutător în cadrul negocierii unui contract de împrumut, un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat, putea nu numai să cunoască existența diferenței, prevăzută în general pe piața valorilor mobiliare, dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale unei monede străine, ci si să evalueze consecințele economice, potențial semnificative, pentru acesta ale aplicării cursului de schimb la vânzare pentru calcularea ratelor la care va fi în definitiv obligat, și prin urmare, să poată să-și calculeze costul total al creditului.