Alocațiile copiilor cresc, de la 01 ianuarie 2025, cu 10,4% în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Bacăul se află în topul județelor cu cei mai beneficiari de alocaţii de stat pentru copii (peste 119.000).
Drept urmare, alocațiile vor fi majorate astfel: de la 719 lei la 794 de lei pentru copiii sub doi ani sau cu dizabilități; de la 292 de lei la 323 de lei pentru copiii care au peste doi ani.
„Cei 3,6 milioane de copii, precum și tinerii care frecventează liceele și școlile profesionale vor primi alocații de stat majorate. Fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar plățile sunt gestionate de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.
Alocaţiile de stat pentru copii au crescut şi în ianuarie 2024, cu 13,8%. În luna august a acestui an, erau înregistraţi 3.478.329 de beneficiari de alocaţii de stat pentru copii, cei mai mulţi din Bucureşti (358.943) şi din judeţele Iaşi (195.033), Suceava (131.655), Constanţa (121.124), Bacău (119.483) şi Cluj (119.331), conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.
Eu a zis
Se suspenda și alocațiile la nivelul lunii noiembrie 2024 conform ordonanței ” trenuleț ” .
Eu a zis
Ce democrație spuneți ca respectați ca ziariști când îmi cenzurați comentariul ? Fripturistilor !!!