Județul Bacău cunoaște o creștere alarmantă a numărul cazurilor de COVID-19. Numai la Spitalul Județean de Urgență Bacău, se fac 3-4 internări pe zi.
„În urmă cu 3-4 săptămâni, mai erau internați în spital 5-6 pacienți, acum numărul lor a crescut la 35”, a declarat, pentru Ziarul de Bacău, Adrian Popa, managerul SJU Bacău.
Unitatea are o capacitate de cazare pentru testați pozitiv și suspecți de COVID-19 de circa 60 de locuri. O soluție ar fi operaționalizarea etajului al patrulea de la Spitalul Municipal, însă Minsterul Sănătății, prin Direcția de Sănătate Publică, întârzie luarea unei decizii. „Am făcut adresă la DSP, pentru a putea utiliza cele peste 100 de paturi pentru secția Infecțioase, dar nu am primit încă răspuns”, a precizat managerul SJU Bacău.
Etajele 4 și 5 ale Spitalului Municipal au fost amenajate în starea de urgență, cu scopul primirii pacienților COVID-19. Lucrările au fost încheiate în urmă cu o lună, chiar în prezența ministrului Sănătății. De atunci, unitatea nu a primit niciun pacient, fiind așteptate deciziile pe linie guvernamentală.
De pe 20 iunie, numărul celor confirmați cu COVID-19 în județul Bacău a crescut cu 77, de la 587 la 664 de cazuri.
Uhpooh a zis
Guvernul lucrează la capacitate maxima. Sa nu deranjam competentii de acolo. Ei lupta cu ciuma roșie, Comuniștii, corupții, și tot așa…
Dan a zis
Adrian Popa de meserie Economist are o memorie cam scurta. Acum 2 saptamani tot voi ZDBC ati scris ca Benea a declarat ca a obtinut toate aproborile dela DSP. Dar atentie… Adrian Popa nu a trimis toata documentatia la ISU si oricum nu veti primi nici o aprobare de functionare. Va laudati ca ati terminat etajele 4 si 5 dar doar ati dat cu var. Instalatia de ventilatie nu functioneaza iar geamurile nu se deschid. Faceti exact cum ati facut cu insula de agrement. Inaugurati dar nu functioneaza.
P.S. Poate invata domnul Adrian Popa sa se mai spele ca mai apare in poze si strica peisajul. Ii recomand sa foloseasca si un pieptene sau o perie de par.
Balaur a zis
Numarul de cazuri raportat zilnic va duce la izolarea Romaniei, nu o sa ne mai primeasca nimeni, o sa stam acasa ca prostii, in concediu. Ar trebui sa fie decretata din nou starea de urgenta, ca sa priceapa toata adunatura asta de cretini denumiti romani ca nu e de joaca.
H2SO4 a zis
Nu inteleg de ce este atita agitatie cind CCR-ul a dat drumul la libertati ca omul sa-si aleaga singur drumul si viitorul. Aveti dreptul garantat de Constitutie sa muriti in liniste si fara panica. Nu inteleg de ce mai sunt internati, cind PSD-ul declara ca pendemia nu exista si cifrele comunicate sunt masluite. Nu inteleg de ca atita grija fata de sanatatea omului, cind omul refuza sa mai fie izolat , carantinat, internat si doreste sa se bucure grija parinteasca a CCR-lui. Inainte de COVID sunt multi care sufera de inconstienta….
Gogu a zis
si in general nu inteleg cum dupa atatia ani de jaf lumea inca mai voteaza psd-ul
Mihaela a zis
sa raspunda ALDE, PSD, Pro Romania ca ei prin mos Tariceanu sau expiratul Ciolacu, ipocritul Ponta , se tavaleau la Antene pentru a da drumul Covidului pe strazi!