Și în acest an, pensionarii cu venituri modeste vor primi acele tichete pentru alimente din partea Primăriei Bacău. Cu o modificare, crește plafonul până la care se acordă acestea, de la 1050 de lei, la 1200, ceea ce înseamnă și mai mulți beneficiari.
„În jur de 1200-1300 de pensionari în plus vor primi aceste tichete valorice. Cei care știu că îndeplinesc acest nou criteriu vor trebui să vină la sediu pentru că noi nu mai putem obține baza de date de la Casa de Pensii, în condițile protecției datelor personale. Distribuția, sperăm, va începe în luna decembrie”, a declarat Carmen Fifirig, director al Direcției de Asistență Socială Bacău.
Pensionarii vor primi tichete valorice de 130 de lei, prin intermediul poștei. Până acum, au beneficiat de acest sprijin circa 18.000 de pensionari din municipiul Bacău. Pentru distribuția prin poștă la beneficiari, direcția mai cheltuiește niște bani. În semestrul II din 2017, de exemplu, contractul scos la licitație pentru serviciile poștale a fost de 79.000 de lei, fără TVA.
Faghiean a zis
Dar, pentru cei din din mediul RURAL care nu au nici o mie de lei, ăștia au cu ce trăi, nu? curentul sa scumpit, gazul sa scumpit, alimentele la fel!!! TRĂIASCĂ PSD PT. TOT CEIA CE FACE PT.PENSIONARI !!!!!!!!!
Crina a zis
Pentru școlari se pare ca nu sunt bani…
Stan a zis
Scolarii, majoritatea, nu voteaza. Sa maibastepte, gandeste Necula.