• un bătrîn de 75 de ani din Comănești a ales de bună voie ca, după șase ani petrecuți în pușcăria de la Gherla, să-și trăiască restul zilelor într-un azil de bătrîni • deși are soție și copii care îl cheamă acasă, bătrînul nu se simte în stare să mai dea ochii cu ei • în urma unui scandal, el și-a omorît unul dintre copii cu un cuțit de cizmărie
Centrul de Îngrijire și Asistență din Răchitoasa adăpostește în fostele chilii ale mănăstirii peste o sută de suflete. Bătrîni care au fost părăsiți de familii sau pentru care azilul a reprezentat ultima alternativă. Nici unul dintre ei nu și-a imaginat vreodată că își va petrece bătrînețile departe de cei cărora le-au dat viață. Marea majoritate a oamenilor din azilul de la Răchitoasa visează totuși ca măcar o dată, înainte de a închide ochii, să-și mai vadă odraslele sau vreo rudă.
Unul singur dintre bătrînii care nu mai au mult de trăit, dar cărora soarta le-a hărăzit să se stingă printre străini, face excepție de la această tristă regulă. Ion Andrei are 75 de ani și a trăit toată viața în Comănești. Pînă în anul 1993, viața lui a curs normal. Avea casa lui, o soție, cinci copii mari și o meserie pe care încă o mai practica: cizmăria. Micile necazuri, ciondănelile cu nevasta și, din cînd în cînd, cu feciorii, nu prevesteau nimic din tragedia care urma să-i schimbe radical destinul. Bătrînul a ajuns la pușcărie pentru că și-a omorît unul dintre fii, pe Florin, atunci în vîrstă de 36 de ani. Fără să premediteze o asemenea nenorocire, Ion Andrei a ajuns un criminal. „Nici nu mai știu cum s-a întîmplat. Cred că ne-am luat la ceartă din cauza unei prostii. Eu renunțasem chiar să mai discut în contradictoriu cu el, pentru că era beat. M-am dus în atelier și m-am apucat de lucru la niște pantofi. A venit după mine să mă lovească pe la spate și am reacționat fără să vreau. Aveam în mînă cuțitul de cizmărie și i l-am înfipt în piept dintr-o lovitură. Nu am vrut să-l omor, Doamne ferește!, dar totul s-a întîmplat într-o fracțiune de secundă”, povestește resemnat bătrînul din azilul de la Răchitoasa.
Pentru fapta sa, Ion Andrei a ispășit o pedeapsă de șase ani în pușcăria de la Gherla. Întoarcerea acasă, după anii de temniță, ar fi trebuit să fie pentru Ion Andrei momentul împăcării cu sine. Era vremea să-și apropie mai mult ceilalți patru copii rămași în viață și să se bucure nepoți. Dar nu a fost așa. Era prea greu să-i privească în ochi pe cei doi copii ai băiatului ucis. „Mi-am regretat întotdeauna fapta și cu, toate astea, cei din preajma mea îmi reproșau mereu ce am făcut, mai ales soția. Mi-era din ce în ce mai greu să mai trăiesc în mijlocul lor, iar Axinia, nevasta mea, îmi arăta mereu spre cei doi nepoți rămași fără tată. Am ales de bună voie să vin la căminul de bătrîni și nu aș mai pleca de aici orice s-ar întîmpla”, ne-a povestit omul.
Criminalul așteaptă iertarea
Bătrînul se încăpățînează să mai plece de la Răchitoasa, deși acum nevasta și copiii doresc să-l aducă acasă. Singura legătură a lui Ion Andrei cu cei de acasă sînt puținele vizite pe care el le mai face la Comănești și cei 600.000 de lei pe lună pe care îi plătește din pensia de 1,4 milioane pentru cei doi nepoți orfani de tată. Trecutul de pușcăriaș al lui Andrei nu-i sperie pe colegii din cămin și nici nu-i umbrește acestuia traiul de acum. Mult mai liniștit ca alți colegi de cămin și fără să-și dea restul din pensie pe băutură, Ion Andrei își petrece zilele la taclale cu alți bătrîni, cu personalul din cămin, privind la televizor, sau ascultînd emisiunile de la radio. Pentru Ion Andrei nu mai există cale de întors. Cel mai mare păcat al vieții lui nu mai poate fi șters, iar viața de la cămin îl protejează de stigmatul pe care familia și cunoscuții i l-au pus după uciderea lui Florin. În preajma bisericii din curtea căminului de la Răchitoasa, bătrînul care a stat șase ani în pușcărie simte că iertarea de care are atîta nevoie la apusul vieții este aproape posibilă. (Cezara DUȚĂ, Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns