Comisia juridică din Senat a votat marți trei amendamente la legea de respingere a celebrei „ordonanțe Dragnea”, care a dat liber la traseism. Amendamentele prevăd ca acei consilieri locali și județeni care au migrat de la un partid la altul își pierd mandatul, iar primarii revin la partidul din care au plecat. Aceste amendamente, care apartin PNL, pun în aplicare practic decizia Curții Constituționale de la sfârșitul anului trecut, care a declarat această ordonanță neconstituțională și care încredința Parlamentului deciziile de aplicare a acesteia. Acest proiect are nevoie de un vot și de la comisia de administrație, apoi va intra în plenul Senatului, care este camera decizională.
În Bacău, o dată cu “Ordonanța Dragnea”, au migrat către partidele de guvernare un număr mare de consilieri județeni și locali, plus 10 primari PNL și PDL din județ.
Printre consilierii locali din municipiul Bacău care își vor pierde mandatul dacă legea va fi votată se află Cristinel Manolache, șeful UNPR Bacău, alături de Gheorge Huluță și Dragoș Ștefan, care au trecut de la Partidul Ecologist la UNPR. Tot la UNPR a trecut și Elena Cosma, aleasă pe lista PPDD, precum și Valerian Timofte. Dintre consilierii județeni, amintim pe Vasile Cautiș, Răzvan Șendrea, Ioan Dascălu și Vasile Manolache, toți aleși pe listele PPDD, care au trecut la PSD. De asemenea, Eugen Ochenatu, care a părăsit PDL pentru PSD și Ovidiu Stănică, PPDD, singurul care a ales să treacă în opoziție, la PDL.
Consilierii în cauză se apără, susținând că au procedat legal. “Nu e în regulă, că noi am mers pe o ordonanță care era în vigoare la acel moment, nu am încălcat legea”, a declarat Gheorghe Huluță, consilier UNPR.
De cealaltă parte, primarii din Plopana, Tătărăşti, Stănăşeşti, Livezi, Parava, Răchitoasa, Blăgeşti şi Roşiori sunt nevoiți să se întoarcă la PNL.
cristi a zis
Totusi in caz ca partidul este desfiintat,ce se intampla cu ei?
Lumi a zis
Isi pierd locul in CL. E vreo problema? Nu cred ca sunt de neinlocuit!
cineva a zis
” noi am procedat legal”….ca sa vezi, adica oamenii ne-au ales…dar cand am simtit ca pierdem ciolanul, ne-am dus unde ne-a convenit, ce conteaza parerea alegatorilor…
SOFRONE a zis
TRASEISMUL POLITIC ESTE O JONGLERIE HOTEASCA DE A TE DA BINE CU SEFUL, ADICA CU PARTIDUL CARE CONDUCE, DESFIINTAREA ACESTUI PRIVILEGIU ESTE O INGERINTA OBLIGATORIE , UN ACT DE CONDUITA CIVICA. CEI CE AU FACUT ACEST LUCRU N AU CE CAUTA IN POLITICA.
Fowles a zis
Corect mi se pare ca acesti traseisti sa plateasca inapoi statului salariile incasate necuvenit.
amaratul a zis
Acesti fripturisti traseisti cand au migrat la alt partid au cerut parearea voantilor sa migreze dupa ciolan.Ar trebui sa piarda mandatul.Rusine sa le fie.
cristian a zis
la judet mai sunt doi unpr-isti care si asa nu au facut nimic ,deci nu ar fi nici o pierdere.
Constantin TOPALA a zis
Cei al caror partid s-a dizolvat devin independenti, daca se tin cont de spiritul deciziei CCR. Dar intrebarea principala este de ce au astepatat pana acum sa puna in aplicare aceasta decizie obligatorie ?
Constantin TOPALA a zis
De ce nu s-a aplicat imediat decizia CCR, domnilor-tovarasi de la PSD-UNPR ?
liviu a zis
haha,banul este tot nu seriozitatea si credinta pura.
mergem si ne inchinam dar cu gandul la furat si avere
putori ordinare.
am crezut ca manolache este mai ok dar ………………..
tucu a zis
Niste ragali. Cauta sa prosteasca oamenii.Ma mira de Cautis, in loc sa stea cu baba lui acasa, umbla cu minciuni, iar lui Ochenatul cat ia dat partidul functii a fost bine.Sa dea banii inapoi.