• cîteva posturi de inspectori de specialitate din cadrul unor direcții din Primăria Bacău au rămas vacante de aproape un an, deși au fost scoase în numerose rînduri la concurs • salariile mici din sectorul bugetar îi determină pe funcționarii publici să se reorienteze către alte profesii
Primăria Bacău se confruntă, la această oră, cu o criză de specialiști, fără precedent în istoria instituției. De mai bine de un an, cîteva posturi de inspectori de specialitate din cadrul unor direcții au rămas vacante, deși au fost scoase în repetate rînduri la concurs. „Postul de consilier de specialitate din cadrul Direcției de Drumuri și Poduri, de exemplu, este vacant încă din luna decembrie a anului trecut, deși au fost organizate pînă acum trei concursuri în vederea ocupării lui. Situații similare se mai întîlnesc la Direcția Socială, Direcția Economică și Disciplina în Construcții, unde au rămas neocupate cîte un post de inspector de specialitate”, ne-a declarat
Ion Butucaru, director general al Primăriei Bacău. Situația celor patru direcții nu este una singulară. Cu destul de multă greutate a fost găsit, anul trecut, un candidat pentru funcția de șef al Corpului de Control al Primarului. Acest important organism de control din cadrul Primăriei a reprezentat o rampă de lansare pentru mulți dintre cei care au lucrat aici, dacă este să ținem seama doar de viceprimarii Dragoș Benea și Laurian Lucaș, Nicu Zaharia, actualmente unul dintre directorii postului de televiziune TV Alfa, sau de Ovidiu Băncilă, directorul Administrației Piețelor. Cu toate acestea, puțini s-au încumetat să încerce să ocupe o asemena funcție. Din lipsă de participanți la prima ediție a concursului, a fost nevoie de organizarea unui nou examen, în vederea ocupării acestui post.
Unul dintre motivele pentru care specialiștii ocolesc oferta de posturi a instituției sînt salariile extrem de mici. „Salariile din Primăria Bacău sînt, în medie, de două miloane de lei. Și asta în condițiile în care responsabilitățile unui inspector de specialitate sînt extrem de mari, iar programul de lucru depășește adesea opt ore”, a precizat Ion Butucaru. În urmă cu cîțiva ani, posturile din cadrul instituțiilor bugetare erau rîvnite de foarte multă lume, fiind considerate locuri de muncă sigure și destul de bine plătite. Criza din ultimii ani în care se zbate întreg sectorul bugetar îi determină acum pe mulți dintre funcționarii publici să se reorienteze către alte profesii, cu precădere în sectorul particular, mult mai bine remunerate. Îngrijorat de situația de criză în care se zbate acum personalul instituției s-a arătat și primarul Dumitru Sechelariu, care i-a cerut directorului Butucaru o situație la zi cu numărul actual al funcționarilor primăriei și cu responsabilitățile pe care le au fiecare în parte. Pentru salariații tineri se întrevede o mică speranță de ajutor din partea instituției. Fostul cămin al CET a fost preluat de către administrația publică locală, care va continua lucrările de investiții, în vederea amenajării a 40 de apartamente destinate, cu precădere, funcționarii tineri din cadrul Primăriei Bacău. Pentru restul personalului, însă, o înmbunătățire a situației privind salarizarea nu e întrevede prea curînd. „Fără un accept din partea Ministerului Administrației Publice, nu poate avea loc o creștere a fondurilor destinate salarizării personalului”, a încheiat Ion Butucaru. (E.SOLOMON)
Lasă un răspuns