Cluburile băcăuane, avandu-l la timonă pe antrenorul Relu Auraş, au cucerit patru medalii de aur la Campionatele Naţionale de Box de la Piatra-Neamţ, păstrând oraşul nostru ca principal centru al pugilismului românesc. In afară de cele patru titluri, SCM Bacău şi Municipal Stiinţa Bacău au mai cucerit o medalie de argint şi trei de bronz.
Prima medalie de aur băcăuană a fost cea a lui Maike Cioacă, la categoria 56 de kilograme. El a avut mult de alergat în ring pentru a puncta împotriva stelistului bucureştean Stefan Nicolae. Scorul final a fost însă de 3-0 în favoarea băcăuanului, dar această decizia în unanimitate nu l-a mulţumit pe deplin pe Cioacă, care şi-ar fi dorit o victorie înainte de limită.
La categoria 69 de kilograme, Irinel Olaru nu era favorit în faţa fostului său coechipier de la SCM Bacău, Orlando Chirvase. Dar Olaru a făcut permanent pasul înainte, iar condiţia sa fizică superioară s-a dovedit decisivă în obţinerea victoriei. Asta chiar dacă Chirvase n-a fost mulţumit de decizia juriului de arbitri. Olaru, craiovean de origine, şi-a luat o revanşă faţă de bucureşteanul Chirvase, asta dacă transferăm răzbunările de pe terenul de fotbal în ringul de box. “L-am învins pe Orlando şi anul trecut, dar arbitrii au dat altceva. Cum eu sunt oltean, iar el la Dinamo, vreu să spun acum «dreptate pentru Stiinţa!»”
La categoria 91 de kilograme, Mirel Jitaru l-a înfruntat pe experimentatul Cezar Juratoni, unul dintre sportivii emblematici ai secţiei de box a lui Dinamo. Jitaru se accidentase la umărul stâng cu două zile înainte şi nu putea lovi puternic decât cu mână dreaptă. Cu toate acestea, el l-a dominat pe Juratoni, care, obosit după prima repriză, a tot făcut pasul înapoi. Scor final, 3 la 0 pentru Jitaru, care ar putea domina pentru multă vreme categoria grea în România.
Ultima medalie băcăuană de aur i-a revenit, conform tuturor aşteptărilor, lui Mihai Nistor, la categoria +91 de kilograme. De fapt, Nistor n-a apucat să trimită niciuna dintre puternicele sale directe, deoarece după doar o secundă adversarul său, ploieşteanul Tiberiu Porcoi, era înfricoşat şi s-a retras din ring. Pentru Nistor, a fost mult mai uşor înainte de competiţie, la antremente, decât în timpul Naţionalelor de la Piatra-Neamţ.
In afară de medaliile de aur cucerite de Maike Cioacă, Irinel Olaru, Mirel Jitaru şi Mihai Nistor, Bacăul a cucerit o medalie de argint – prin Iulian Niţă (la categoria 60 de kilograme) şi trei medalii de bronz, prin Cătălin Sandu – la 64 kg, Alexandru Cristofor – la 91 kg, şi Aurelian Turcanu – la +91 kg.
Lasă un răspuns