Salariații de la Uton au pornit în Marșul tăcerii
Circa 200 dintre cei 390 de salariați ai fabricii de utilaj tehnologic din Onești, Uton, au mărșăluit, ieri, 15 martie, până la Primărie, pentru a atrage atenția tuturor, cetățeni, oameni politici și autorități, asupra situației dramatice în care se află. Angajații de la Uton au primit, tot ieri, decizii noi de prelungire cu încă o lună a șomajului tehnic, pentru a treia oară de la sfârșitul anului trecut, dar din salariile restante de câteva luni nu au mai încasat decât câte 250 de lei.
Muncitorii de la Uton au numit acțiunea lor de protest de ieri un „Marș al tăcerii”, pentru că deși a fost planificată încă de acum câteva zile și a fost autorizată, n-au ieșit în stradă cu pancarte și cu flamuri. Câteva țiriace, doar, au marcat mersul oamenilor de la poarta întreprinderii până în fața Primăriei, iar câteva „lozinci” strigate cu durere și obidă au rupt tăcerea pe care o intenționau aceștia. „Vrem să muncim, nu să murim”, „Jos mafia” sau „Afară cu hoții din Uton” au strigat muncitorii, care, altfel, au protestat pașnic, doar prin marș.
Pe drum, însă, mulți dintre oneșteni i-au căinat pe cei de la Uton și, mai ales, și-au adus aminte că tot Oneștiul se află, practic, într-o situație disperată, după ce aproape toate întreprinderile de pe Paltforma industrială și-au oprit activitatea, au disponibilizat oamenii sau au redus mult producția. „Noi, cei de la Uton – ne-a declarat liderul sindicatului din fabrică, Gheorghe Constăndoiu – nu vrem altceva, acum, decât să ne recuperăm banii din salariile restante. Vrem, desigur, ca fabrica să fie redeschisă, vrem ca acționarii ei, autoritățile locale și centrale, oamenii politici pe care i-am votat și care spun că ne reprezintă să caute și să găsească soluții în acest sens.”
Reprezentanții sindicatului aveau de gând să urce în Primărie, să stea de vorbă cu primarul Laurențiu Neghină, să îi atragă și lui atenția asupra situației de la Uton. Surpriza le-a fost mare, însă, când l-au văzut pe primar așteptândui chiar în fața instituției pe care o conduce. Acolo, în stradă, oamenii i-au spus edilului cât de greu au ajuns, în ce situație disperată se află mai ales familiile în care și soțul și soția sunt salariați la Uton, iar acum nu mai au ce pune pe masă, nu mai au cu ce plăti facturile la întreținere, la electricitate, că nu mai fac față problemelor legate de bani. „Am plătit întreținerea cât și cum am putut, cu țârâita – spunea una dintre femeile din grup. Restanțele s-au adunat, însă, iar acum ne-am trezit cu penalități importante. Nu știu cum le vom achita, poate ne ajutați, domnule primar, în această relație pe care o avem cu asociațiile de locatari”.
Societatea Uton, ca aproape toate celelate întrepriunderi de pe Platforma industrială Onești-Borzești, sunt în proprietate privată. Posibilitățile autorităților de a interveni în probleme cum sunt cele de la Uton ori Rafo sunt limitate. Dar anumite căi ar mai putea fi abordate. „Săptămâna viitoare, când vom convoca o nouă ședință de Consiliu Local – a spus Laurențiu Neghină -, vom invita la lucrările ei și parlamentarii din zona Onești și reprezentanți ai salariaților de la Uton. Până atunci ne gândim la soluțiile posibile. Nici noi nu dorim închiderea unei întreprinderi ca Uton. Numai de acolo avem de recuperat circa zece miliarde de lei vechi din taxele locale. Toate întreprinderile sunt foarte importante pentru acest municipiu.”
Petru DONE
Vasiliu a zis
Intreprinderea este in propietate privata .Initial a fost privatizata prin metoda MEBO, Deci salariatii devenise propietari . Ulterior au fost pacaliti ,si au cedat actiunile lui IANCU .Acesta nu are nici o tangenta cu constructi de utilaj tehnologic !Unica solutie ,sa fie cumpararta de un investitor interesat in domeniul de fabricatie. Dar asta este o poezie ! Vezi IMGB,UCM RESITA , VAGOANE ARAD ,Masini UNELTE -Bacau etc,etc, etc deunde au disparut sute de mii locuri de munca. Primarul si unii din parlamentarii locali sunt niste populisti ! Prin lege nu au nici o atributie in propietatea privata !