Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au dispus sesizarea instanței de judecată, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a C.N-R, la data faptelor profesor în cadrul Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” Bacău și coordonator al unui proiect finanțat din bugetul Uniunii Europene prin Programul Erasmus+. Aceasta este acuzată de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, tentativă la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
Conform procurorilor DNA, în perioada 2017-2019, inculpata C.N-R, cu ocazia implementării proiectului „Modern European Approaches of Teaching English” și pe perioada derulării acestuia, a schimbat fără respectarea prevederilor legale destinația unei părți din fondurilor obținute cu titlu de avans în cadrul proiectului, în cuantum 16.832 euro.
Concret, profesoara și-ar fi însușit o parte din banii respectivi, în condițiile în care ar fi trebuit să achite costurile de transport pentru activitățile de mobilitate din Portugalia și Suedia, pentru elevii participanți, care au fost suportate de către părinții elevilor în cauză, precum și sume reprezentând sprijin individual pentru activitățile de mobilitate desfășurate în Portugalia, Suedia și Italia, precum și diferența de grant pentru participarea cadrelor didactice la reuniunea transnațională din Germania.
În continuare, pentru a justifica cheltuielile făcute nelegal, inculpata a falsificat 12 facturi fiscale care atestau achiziții de materiale necesare desfășurării proiectului.
Ulterior, la data de 26 octombrie 2019, inculpata a prezentat la Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, raportul final pentru a obține diferența de grant în cuantum de 4.173 euro, sumă ce nu a mai fost plătită datorită neîndeplinirii obligațiilor contractuale.
În prezența avocatului, inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 1 an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Tanathos a zis
A decedat profesoara implicata cu aproximativ 3 saptamani în urma.
:-) a zis
A scapat.
Intteb a zis
Cine era ? Daca tot a decedat . Dzeu sa o ierte!
XYZ a zis
Nici nu mai era profesoara la Sadoveanu de doi ani de zile. Plecase undeva prin Arges. Cei care au redactat articolul nu sunt deloc informati. Persoana in discutie a decedat luna trecuta.
Ma mira ca nu se fac articole si despre neregulile mult mai mari din alte scoli.
Adevărul a zis
Problema e că nu a dat cui trebuie/ directorului partea lui și a plecat în alt județ, căci cât a sta la această școală a fost totul perfect, ca să scoată bani se poate doar cu acordul directorul. A mai și câștigat două proiecte europene pe care după plecare in los să le preia și să le continue detectorul le-a anulat.
ERASMUS a zis
Daca va uitati in poza o sa vedeti cele doua banere cu proiectel castigate de acea persoana decedata, dar proiectele nu au mai fost puse in aplicare, DAR banerele au fost puse !!!!! Din ce bani au fost cumparate, de au mai facut niste banare care sa anunte castigarea proiectelor daca nu s-au mai derulat????
Aurelia a zis
Ati gasit acum directorul cel mai problematic din Bacau! Dar la casele mai mari(liceele „vedeta”),de ce nu cautati directorii care incaseaza spagi grase pentru transferuri ale elevilor sau pentru „ungeri pe post” ale unor cadre care nu sunt in stare sa ia o nota buna la un concurs. Si asta se intampla de cand haul la vedere,chiar!N-am citit niciun articol pe tema asta. Probabil v-ati luat de un anuit director pentru ca e prea bun, in realitate. Cei cu adevarat rai sunt trecuti cu vederea,culmea!Aia „nu deranjeaza”!
Aurelia a zis
*anumit
ABC a zis
Sper sa o aibă pe conștiință !
Nu a murit de covid, a murit de inimă rea, stres infarct!