Paul COJOCARU
Broker de asigurare
www.conectasigexpert.ro
www.paulcojocarudespreasigurari.blogspot.com
“Vine vacanța cu trenul de Franța” era un cântecel pe care îl cântam în copilăria noastră, cu genunchii juliți, cheie de gât, acasă, la bloc, sau la bunici, pe dealuri și câmpii. Copilăria noastră a fost ,,săracă” în iphon-uri și ipod-uri, dar teribil de bogată în jocuri ale copilăriei, în drumeții și multe alte amintiri care și la ora actuală ne trezesc zâmbete și nostalgii.
Trecând peste farmecul unor copilării trecute și revenind în vremurile noastre, constatăm că într-adevăr vin vacanța de vară și mult mai scurtele noastre concedii de odihnă. Cum marea majoritate a populației are posibilități financiare limitate, nu ne vom permite un concediu de vară pe litoralul românesc pentru a pune în aplicare sloganul lui Mazăre “birds hunting”. Frumos mi-ar sta mie cu soție și două fete să merg la vânătoare de păsărele. Cred că am șanse mari să prind “stele verzi”.
Așa că nu ne mai rămân decât excursiile și concediile în țări limitrofe sau mai îndepărtate, dar mult mai accesibile la preț decât Saint-Tropez-Mamaia.
Este bine totuși să ne luăm în concediu măsuri de prevedere în caz de accidente sau îmbolnăviri subite. Există, la nivel național, posibilitatea de a obține Euro-carduri, care ne-ar putea asigura, în Uniunea Europeană, consultații și tratamente medicale în caz de urgență.
Dar după numeroase intervenții medicale ai căror beneficiari au fost cetățenii români în diferite țări europene, acestea au trimis notele de decont către statul român, care la rândul său le-a ignorat și a uitat să le plătească.
Astfel, dacă doriți o intervenție medicală și prezentați EuroCardul, s-ar putea să fiți refuzați politicos și să fiți invitat să plătiți tratamentul medical, urmând să vă recuperați contravaloarea în țară într-un termen de timp care nu poate fi definit exact, o lună, un an, un deceniu sau poate lăsați moștenire această despăgubire.
De aceea, vă recomand să apelați la o asigurare de călătorie, care este valabilă în afara României.
“După câți bani dai, așa vei fi tratat” este un principiu care se aplică și la aceste asigurări de călătorie. Pe teritoriul României există trei mari furnizori de servicii de sănătate pe teritoriile altor țări, și aceștia sunt: Coris, EuropAssistance și Mondial Assistance.
Aceștia, în funcție de tarifele negociate cu societățile de asigurare din România, oferă o paletă de servicii mai simplă sau mai complexă. Serviciile mai simple sunt de natura faptului că orice intervenție medicală se decontează la fața locului, urmând ca, la revenirea în țară, să se efectueze traducerea documentelor medicale și rețetelor medicale și să se solicită despăgubirea serviciilor efectuate.
O asigurare mai complexă, dar și mai scumpă, are ca efect, în cazul unei accidentări sau a unei îmbolnăviri subite, recomandarea de a merge la clinici sau spitale partenere, unde decontarea se va face direct între societatea de asigurare și unitatea medicală fără ca turistul să scoată vreun ban din buzunar.
Aveți mare grijă la faptul că asigurările medicale de călătorie nu acoperă serviciile sau intervențiile medicale pentru bolile cronice cu care vă aflați în evidență la medicul de familie.
Având în vedere aceste aspecte, vă doresc vacanțe plăcute și liniște, dar vă sfătuiesc să aveți pentru siguranța dumneavoastră și o asigurare medicală, care vă poate fi de folos într-o situație neprevăzută și nedorită.
Lasă un răspuns