La acest moment, pe drumurile naționale din zona Moldovei, circulația se desfășoară în condiții de iarnă, fără evenimente cauzate de condițiile meteo, anunță Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași.
Ninge slab în județele Suceava, Neamț, Botoșani, Vaslui, plouă în județul Iași și burnițează în județul Vrancea. Carosabilul este umed, cu porțiuni de zăpada frământată în strat de 0-2 cm în județele Botoșani, Iași, Vaslui și Suceava (DN 18).
Pe timpul nopții, la nivelul DRDP Iași s-a acționat cu 198 autoutilaje și s-au răspândit 1.017,57 tone de material antiderapant. Momentan, pe drumurile naționale din administrare se acționează cu 141 utilaje.
Temperatura aerului în regiune este cuprinsă între -5°C (Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava) și 2°C la Galați.
Lasă un răspuns