Experiența conflictelor locale de după a doua conflagrație mondială a scos în evidență rolul hotărîtor al războiului aerian sau, altfel spus, aerospațial, în obținerea victoriei. Cine a cîștigat bătălia aeriană se poate gîndi la victoria finală. În ultimii 30 de ani, mai ales aviația s-a perfecționat aproape inimaginabil, putînd duce acțiuni de luptă pe timp de noapte și în condiții meteorologice grele, eliminînd în acest fel pauzele pe cîmpul de luptă. S-a perfecționat, de asemenea, aparatura de navigație, de cercetare și de lovire de mare precizie. Dintre mijloacele de lovire amintim: racheta aer-aer „Phoenix”, care poate fi lansată și dirijată de la 160 km, racheta „Standard Ara” (antiradar), dirijată pe fasciculul radar, și rachetele aer-sol „Maverick” și „Matra”, dirijate prin laser.
Cu asemenea dotări moderne, aviația americană și engleză poate îndeplini, în eventualitatea declanșării conflictului, următoarele misiuni: cercetarea aeriană, cucerirea supremației aeriene, realizarea interdicției aeriene și sprijinului aerian. Cît privește prima misiune, ea deja se execută de către aviația americană, care acționează de mai mult timp în zona de interdicție aeriană și din sateliți. SUA dispun de sateliți KH-11, care au la bord camere cu infraroșii pentru cercetarea globală și instalații pentru transmiterea imaginii pe Pământ și care pot distinge de la 650 Km înălțime detalii pe sol de 0,6-0,3 m.
Tot SUA dispun de sateliți KH-12, care descoperă detalii de ordinul a 0,2 – 0,25 m și care pot executa cercetare și noaptea. Sateliții „Lacrosse”, lansați în 1990, sînt dotați cu dispozitive speciale de cercetare în profunzime, care pot descoperi tehnică îngropată la doi metri în pământ. Misiunea de cercetare a bătăliei aeriene nu are doar componentă cosmică, ci și o componentă spațială realizată cu ajutorul aviației: cercetarea aeriană. Ca misiune a aviației este îndeplinită de mai mult timp în Golf cu avioane de cercetare de tip „Awacs”, care alarmează sistemul de apărare antiaeriană de tip „Patriot”, pentru combaterea rachetelor „Scud”. Cercetarea se mai poate executa și cu avioane de cercetare tactică de tipul RF-104G, EF-111 și EA-6B care, de obicei, acționează simultan cu avioanele de vînătoare-bombardament.
Recent, Irakul a permis ca în spațiul său aerian să se facă cercetare cu avioane fără pilot de tipul CL-289 din înzestrarea diviziilor americane sau cu avioane U-2. Se mai folosesc deja în zonă și se vor folosi și după declanșarea conflictului elicoptere de cercetare pentru cercetarea cîmpului tactic și în folosul marinei militare.
În mod sigur aviația aliată va avea ca misiune cucerirea supremației aeriene, deoarece aliații dispun de forțe aeriene superioare cantitativ și calitativ. Acest lucru va fi posibil în măsura în care aviația irakiană va fi neutralizată, la fel și infrastructura bazelor aeriene și sistemele de comandă. Aviația aliată va trebui să ia în calcul și faptul că, atît în 1991, în golf, și apoi în conflictul din Kosovo, s-au folosit ample rețele de ținte false și de obiective și lucrări genistice subterane care au protejat tehnica de aviație.
Ca și în alte conflicte, misiunea de interdicție aeriană a aviației se va manifesta probabil pe mai multe planuri: interdicția de forțe, interdicția logistică și interdicția de materii prime și materiale.
Avînd în vedere că în cel mai scurt timp americanii vor avea în zonă peste 200.000 de soldați, categoric aviația va avea și misiunea de sprijin a trupelor de uscat și a forțelor maritime militare. Sprijinul aerian va crea condiții favorabile desfășurării războiului fulger preconizat să schimbe regimul lui Sadam Husein. Această misiune mai are și scopul de a completa mijloacele de foc ale trupelor terestre.
Mijloacele folosite pentru sprijin aerian tactic vor fi probabil elicopterele de atac AH-64 „Apache” care pot viza obiective dispuse între 1 și 5 Km față de linia de contact și avioanele de sprijin de tipul A-10 și de vânătoare-bombardament care vor lovi până la 50-60 Km. Acest sprijin va viza probabil diviziile de blindate din Garda Națională și sistemele de fortificații.
Pentru realizarea scopurilor acestui conflict vor fi cred planificate mai multe operații aeriene succesive, care vor viza: distrugerea palatului prezidențial, a sistemelor de comandă, de apărare antiaeriană și de conducere; distrugerea obiectivelor industriei de apărare irakiene; cucerirea supremației aeriene și crearea în acest fel a condițiilor pentru declanșarea operației terestre. Loviturile vor fi executate atît cu aviația cît și cu rachetele de croazieră probabil de tipul Tomahawk și Cruise și, eventual, tipuri noi, surpriză. Este posibil ca în acest conflict să se folosească bombe performante de 500 și 1000 Kg pentru buncărele de beton – bombe dirijate prin laser și care au o precizie mare.
S-ar mai putea de asemenea folosi bombe CBU-55, cu carburant gazos, care la explozie produc unde de șoc care acoperă buncărele cu straturi groase de pământ. Bombele performante de 500 Kg pot lovi și pistele aeroporturilor și produc cratere de 20-30 m diametru și 10-15 m adîncime. Loviturile aeriene ar putea fi executate și cu bombardierele strategice B-52, dislocate în Oceanul Indian pe insula Diego Garcia. Avînd în vedere suprafața Irakului, într-o lovitură aeriană se pot folosi 250-260 avioane, iar într-o zi ar putea acționa pe timpul mai multor acțiuni 1.000-1.200 avioane. Dacă irakienii au multe obiective și ținte false, se poate ca americanii să renunțe la un război fulger (așa cum au declarat) și să execute mai multe lovituri pe o perioadă mai mare de timp.
Prezenta analiză, chiar dacă se bazează pe elemente concrete, este totuși o ipoteză. Rămîne să vedem dacă și cît se va confirma.
Comandor dr. Vasile Florea
Lasă un răspuns