În prima etapă se curăță materialul antiderapant , iar în a doua se vor curăța cartierele și spațiile verzi.
Primăria municipiului Bacău, prin Direcția de Salubrizare, Agrement și Parcuri, a demarat curățenia de primăvară în oraș, activitate programată să se desfășoare până la sfârșitul lunii martie.
„Activitatea este programată în două etape și îi angrenează pe toți angajații Direcției – a declarat Ionuț Tomescu, purtător de cuvânt la Primăria Bacău. Într-o prima etapă, Secția Salubrizare și Igienă Publică va acționa prioritar în vederea curățării materialului antiderapant rămas după activitatea de deszăpezire, cu cinci echipe care totalizează 60 de muncitori, în timp ce alți 70 de muncitori vor realiza activitatea de întreținere și curățenie pe cele 12 sectoare în care este impărțit orașul. Această activitate se va realiza și mecanic, cu măturători stradale și pietonale pentru spălarea carosabilului și a trotuarelor.
În cea de-a doua etapă, echipele de muncitori vor realiza curățarea cartierelor, incluzând și spațiile verzi dintre blocuri”. Pentru toaletarea arborilor de talie mare, a arborilor ornamentali de pe aliniamentele stradale și din cartiere, precum și pentru toaletarea gardului viu, Secția Spații Verzi va interveni cu 25 de muncitori, alți 20 vor asigura refacerea amenajărilor din sensurile giratorii și a aliniamentului de pe Calea Mărășești, vor vărui arborii de pe aliniamentele stradale și vor demara lucrările de reamenajare și modernizare a Parcului Trandafirilor și a zonei verzi de la intersecția străzilor Oituz cu Războieni.
Începând cu luna martie, în aceste activități vor fi angrentate și 30 de persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Bacău, acestea urmând să deruleze activități specifice în perimetrul parcurilor, precum și în alte zone din oraș.
Lasă un răspuns