Dan POPA
… ca să funcționeze mecanismul împrumuturilor bancare, în avantajul nostru, al clienților mulți. Se poate acest lucru? De fapt cum ar trebui să se reinvestească banii noștri din bănci? Pînă la ce plafon? Oricît de mulți? Oricît de multe împrumuturi? Pentru orice scop, productiv ori neproductiv? Cînd ne sărăcesc băncile? Să le iubim că ne dau credite sau să le urîm că ne sărăcesc ca națiune?
Iată cîteva dintre întrebările la care dorim să răspundem în acest eseu. Recunoaștem că rari sînt economiștii care vor confirma asemenea opinii, deoarece puțini ar fi în stare să-și riște o potențială carieră în domeniul financiar sau bancar scriind împotriva băncilor și dezvăluind fața hîdă a acestui mecanism atît de tămîiat de propaganda corporatistă, mecanism care e sistemul bancar.
Teoretic, băncile dau împrumuturi pentru investiții (n-ar trebui să dea împrumuturi pentru consum deși practic o fac). Suma care e oferită investitorului de bancă trebuie să meargă la crearea de locuri de muncă, de locuri de producție sau de capacitate suplimentară de producție ori la retehnologizare prin achiziții de pe piața internă. Ca urmare a acestor investiții se produce plusvaloare, bunuri sau servicii care se vînd pe piață obținîndu-se bani în plus din care o parte rămîn ca profit investitorului, iar cu restul se plătește datoria la bancă. La limită, profitul suplimentar, plusvaloarea produsă ajunge fix să plătească datoria la bancă, urmînd ca investiția să fie profitabilă efectiv, net pentru investitor abia după achitarea tuturor datoriilor către bancă. Dacă plusvaloarea produsă e mai mică, banca va executa pe datornic, preluînd din valoarea garanțiilor depuse de acesta, practic sărăcindu-l și pedepsindu-l că n-a fost capabil să investească într-o afacere atît de productivă cum l-au forțat bancherii cînd i-au stabilit rata dobînzii. Pentru că investitorul e forțat să se ridice la acest nivel de performanță impus de bancheri. (Iar dacă statul impune prin lege doar un salariu minim pe economie mizerabil, investitorul va deveni „rentabil” și va vărsa dobînzi băncii pe baza micșorării la limită a salariilor. Iată un motiv de ce sînt salariile așa de mici în România, din complicitatea involuntară a Legislativului și a băncilor care ambii presează patronatul. Iar FMI-ul, banca băncilor e prima dintre ele și de altfel chiar a cerut explicit micșorări de salarii, în sectorul bugetar și nu numai).
Ce se întrevede la nivel macro, în ipoteza că se fac multe împrumuturi? Țara are o rată de creștere economică, uneori de doar cîteva procente anual. Dacă toată sau măcar majoritatea producției s-ar face din investiții cu credite bancare, cu dobînzi de peste 10-20%, volumul de bani perceput de bănci ca dobînzi ar fi mai mare decît puterea țării de a produce plusvaloare neconsumată (nu uitați că o parte e destinată consumului, oamenii se îmbracă, mănîncă etc). Deci în atare condiții țara ar sărăci, toți am sărăci, iar sediile băncilor se vor înălța somptuoase.
Concluziile sînt vizibile, la prima vedere și-s simple:
1) Băncile pot sprijini dezvoltarea unor afaceri, dar numai dacă majoritatea afacerilor funcționează nesprijinite de bănci.
2) Băncile ar trebui să fie limitate de stat sau de banca națională astfel încît volumul creditelor acordate și deci al dobînzilor percepute să nu depășească ritmul de dezvoltare al economiei naționale.
3) Prea multe împrumuturi acordate sau prea mulți bani creați de bănci prin acordare de credite, deci bani colectori de dobînzi , pot fi un pericol național. Le spunem NU categoric.
4) Împrumuturile pentru scop neproductiv duc la sărăcie, deoarece ne consumăm practic viitorul fără să producem nimic. Va fi vai și amar de copii și nepoții noștri dacă ne vom lăfăi în bunăstare obținută cu bani împrumutați pentru consum. Ca regulă: Micile afaceri se vor iniția doar cu bani împrumutați din familie și de pe la prieteni. (Dacă prietenul dă un ban împrumut nu-l va avea pînă i-l returnați, deci riscuri inflaționiste nu apar de aici).
5) Băncile ne sărăcesc pe noi și pe generațiile viitoare atunci cînd împrumutăm pentru consum, cînd împrumutăm pentru achiziții de imobile pentru uz personal, case, apartamente (exclud imobilele cu scop turistic, pensiuni, hoteluri sau imobilele în care se va instala un comerț sau o producție de bunuri ori servicii). De asemenea, băncile ne sărăcesc dacă ne repezim cu toții sau foarte mulți la contactat împrumuturi, iar în acest caz ne sărăcesc ca națiune dar și ca particulari.
6) Puteți apela la bănci doar dacă aveți de făcut o investiție productivă, care produce cu mult peste procentul dobînzii bancare (atenție, banca îl modifică după interese proprii), iar suma de care aveți nevoie depășește mult puterea dumneavoastră de cumpărare. Dar mai înțelept ar fi să dezvoltați o mică afacere și din profitul ei, reinvestit, alta mai mare. Reamintesc că Alfred Nobel, inventatorul dinamitei și inițiatorul premiului Novel, atunci cînd n-a mai avut bani de investit în producția de dinamită a inventat piroforul (piatra de brichetă) și bricheta, cu care a avut un succes fulminant în Germania, cîștigînd iar bani, pe care i-a investit în producția de explozibili.
Concluzia finală: cu excepția situației de la punctul 6 nu vă dați banii pe mîna băncilor, mai bine investiți-i în afaceri de familie, direct productive. Sperăm să vă putem da unele sugestii în alt număr. Vă doresc tuturor prosperitate, dar fără credite la bănci.
Lasă un răspuns