Azi vorbim despre evenimentul săptămînii trecute, intrarea României în NATO.
1. Cel mai bun răspuns la întrebarea la ce ne folosește intrarea în NATO l-am obținut de la un director de firma. Deh, om cu experiență în materie de comerț. Îl redau pe scurt, cu unele mici adaptări: „Intrarea în NATO îmi schimbă rating-ul, reducîndu-mi riscul de țară. Deci voi putea obține credite cu o dobîndă mai mică. Așa că mi-aș putea lua mașină nouă – sau ți-ai putea lua, îmi explică interlocutorul meu, cu amabilitate – cu o dobîndă mai mică. Sau ți-ai putea fonda o afacere … Pe urmă, România poate deveni exportator de materii prime, materiale strategice și energie electrică. Din ultima avem din belșug, mai ales că am închis o mare parte din industria veche, energofagă. (Iată o consecință a închiderii industriei vechi la care nu mă gîndisem!). Dar dacă ești în altă alianță militară, mai cumpără Europa, Israelul, America energie de la români? Nu, că oricînd ar putea veni de la aliați sau de la propriul Guvern decizia de a se închide conducta sau comutatorul. Și rămîne țara cumpărătorului pe butuci ? Rămîne. Deci, ca să vinzi bine la vecini, trebuie să fii în aceeași alianță militară”.
Pînă la urmă, integrarea în NATO folosește mai ales marilor sau mai micilor îmbogățiți, care pot să-și permită un automobil de lux, o investiție, o afacere fondată cu credit (și pentru care ai oricum nevoie de garanții materiale, imobiliare etc). Cum România este preponderent săracă, cetățenii români avînd cam în proporție de 60-90% nevoie de bani pentru locuințe și alimente (procentul variază după etnia cetățeanului și zona geografică), care ar fi concluzia?
Așa cum spunea un ziar austriac – citat recent pe calea undelor radio – majoritatea populației României sprijină aderarea la NATO. Majoritatea aceasta, socotită după criteriul accesului la beneficiile aderării (acelea explicate mai sus) ar fi de 10% – 40%, iar procentul mediu ar trebui să fie undeva prin vecinătatea lui 25%. Curat majoritate, coane Fănică. Că doar sîntem în anul Caragiale. Dar dacă stăm să ne gândim, o guvernarea aleasă cu „zdrobitoare” majoritate, puțin mai mult de jumătate din numărul a vreo 60% dintre votanții veniți cu chiu cu vai la urne, ar avea o susținere reală tot de vreo 30%. Iată noul sens al noțiunii de majoritate. Majoritate care, democratic, ne conduce. Iar restul, minoritatea, se supune.
2. America are deja interese economice și politice importante în țările urmașe ale fostului URSS, inclusiv în Rusia, stat în care a vărsat ajutoare suficiente, în dolari. Iar petrolul caspic și resursele minerale siberiene și din zona arctică nu-s nici ele de ignorat. Nici pentru America și nici pentru Europa. Concluzia? Pentru a permite scurgerea lină a petrolului caspic și a resurselor este mult mai bine ca o singură alianță militară să cuprindă toate statele, de la punctul de pornire la cel de sosire. Punctul de pornire fiind undeva prin Rusia sau prin vecinătate, iar cel de sosire în America. E o viziune interesantă, nu ? Sau o fi doar o viziune?
3. Politica mondială și mai ales politica economică se face, din cîte ne putem da seama, nu pe un cincinal înainte, ci pe circa un deceniu. De altfel, nici marile investiții nu se fac în cîteva luni. Cu cîteva zile în urmă ascultam la radio un comentariu despre introducerea monedei Euro în România. Termenul propus: cam prin 2009. Deci peste șapte ani, evident neapocaliptici. Cu vreo zece ani în urmă am găsit în presă o superbă caricatură în care un înalt oficial militar al alianței răspundea consternat la telefon: „Sînt rușii … vor să intre în NATO ! „. Ideea unui NATO extins este așadar o idee veche.
4. Dar cea mai interesantă explicație despre succesele democrației am găsit-o în altă parte, în scrierile unui cunoscut – de lingviști cel puțin – savant: Noam Chomsky. „Permiteți-mi să încep prin a contrapune două concepții diferite despre democrație. O concepție despre democrație afirmă că o societate democratică este una în care publicul are mijloacele să participe într-un mod decisiv în conducerea activităților proprii și că mijloacele de informare sînt deschise și libere.
O concepție alternativă despre democrație este că publicul trebuie să fie oprit de a-și conduce singur treburile și că mijloacele de informare trebuie ținute limitate și rigid controlate. Ar putea suna ca o neobișnuită concepție asupra democrației, dar este important să înțelegeți că aceasta e concepția care prevalează…”. Noam Chomsky e un savant, cunoscut de filologi ca inventatorul gramaticilor generative care-i poartă numele. Practic, tot ce e actualmente limbaj de programare, limbaj care are o gramatică, își găseste fundamentele în teoriile lui Chomsky. Puțini știu că e și un autor de carte politică. Și este cotat în sondaje efectuate în mediile universitare (americane) ca fiind printre primii zece autori ai tuturor vremurilor, după Shakespeare, Platon, Freud. Textul de mai sus l-am tradus după citatul următor, luat dintr-un fragment de scrire chomskyană găsit pe Internet la http://www.zmag.org/chomsky/9103-media-control.html. Pentru a stîrni curiozitatea cititorilor, spicuiesc cîteva subtitluri și cuvinte: early history of propaganda (istoria veche a propagandei), manufacture consent (crearea consimțămîntului), public relations
(relațiile cu publicul). În priviința celor din urmă, Chomsky afirmă:
…Its committment was to „control the public mind,” as its leaders put it. (.. sarcina lor este să controleze opinia publică așa cum cer liderii.) . Veți afla, citind mai departe cuvintele lui Chomsky că odată cu trecerea la o societate „mai democratică” nu li se mai poate impune ceva direct oamenilor, cu forța aparatului represiv, ci este chemată propaganda să-i ducă pe cei mulți în direcția dorită.
Un alt paragraf tratează despre „Engineering Opinion” – crearea opiniilor, luînd ca exemplu crearea opiniilor pro-război, în condițiile în care în mod normal populația civilă este pașnică și neinteresată de aventuri militare prin străinătăți. Să-i dăm iar cuvântul lui Chomsky: „Este de asemenea necesar să se incite populația pentru sprijinirea acțiunilor aventuroase în străinătate. De obicei, populația este pacifistă, așa cum a fost în timpul primului război mondial. Publicul nu vede nici un motiv să fie implicat în acțiuni în străinătate, ucideri și tortură. Deci va trebui să fie incitați. Și ca să-i incitați va trebui să băgați groaza în ei”.
Aplicație practică: Militari români au fost trimiși în Afganistan. Trupe implicate în ceea ce se numește persuasiv (astfel încît nimeni nu poate zice NU) „lupta pentru menținerea păcii”. Și tot deunăzi la radio se anunța despre amenințările cu bombă primite la noi în țară, prin telefon la sediile oficiale ale… Stop.
Întrebarea mea: Îl puneți pe Chomsky între primii 10 autori ai lumii ? Vă las pe dumneavoastră să decideți.
Lasă un răspuns