Mai mulți contribuabili, persoane fizice, au primit în aceste zile scrisori în poștă, cu ștampila Administrației Județene a Finanțelor Publice Bacău. Aceștia sunt informați că opțiunea lor de a dona 2 la sută din impozit către o asociație non-profit a fost înregistrată la AJFP de către o altă persoană, pe bază de borderou.
Contribuabililor li se cere să confirme sau să infirme că au fost de acord cu donarea acelei sume, în conturile respectivei organizații. „Din acest an, procedura prevede ca la toți contribuabilii să se facă verificări cu privire la virarea sumei de 2 la sută din impozit către o organizație non-profit. Astfel, dacă sunt persoane care nu au semnat pentru o anumită asociație, deși apar ca și donatori, acestea sunt rugate, în termen de 30 de zile, să comunice în scris acest fapt”, a declarat Adrian Anghel, purtător de cuvânt al Administrației Finanțelor Bacău.
În cazul în care opțiunea de a dona a fost validă, cei notificați nu trebuie să facă nimic. AJFP Bacău va finaliza procedura legală, adică va direcționa banii acolo unde trebuie. Din acest an, cei care doresc să doneze pentru o cauză parte din impozitul perceput de stat trebuie să depună formularul 230 personal. Ulterior, după ce mai multe ONG-uri au criticat această decizie, ANAF a precizat că formularelor se pot depune și pe bază de borderou de o terță persoană, dar instituția va face demersurile necesare pentru a verifica veridicitatea acestora.
Ministerul Finanțelor luase această decizie după ce, în trecut, mai multe persoane au fost identificate ca donatori către mai multe ONG-uri, fapt ilegal. Anul viitor e posibil ca aceste formulare să se depună doar online, prin Spațiul Privat Virtual.
Lasă un răspuns