Daniela Balan, purtatorul de cuvint al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau s-a intors de citeva zile de pe litoralul romanesc, acolo unde si-a petrecut o mica parte din concediul de odihna. Din pacate, s-a intors dezamagita de aceleasi lucruri de care, de altfel, sint dezamagiti de citiva ani si altii: servicii de proasta calitate la preturi foarte ridicate si mizerie. „Anul trecut am fost in Grecia si ma intrebam atunci unde este tara aceea atit de minunata care te face sa o uiti pe a ta. Ajungind insa, in aceasta vara, pe litoralul nostru, am inteles. Nu am fost incintata de servicii, iar preturile mi s-au parut exorbitante raportat la calitate. In plus, apa si plajele sint murdare”, a spus, dezamagita, Daniela Balan. Chiar si asa, reprezentantul AJOFM Bacau spune ca este indragostita de tarmul Marii Negre si spera in „revigorarea” lui. „Am facut un raid prin toate statiunile si am vazut ca, intr-adevar, se dezvolta afaceri. La nivel de individ insa, fiecare dintre nou poate face mai mult decit face. Putem, prin propriul nostru comportament, sa schimbam ceva, sa ii educam pe altii sa fie mai putin ignoranti si sa protejeze locurile prin care trec”, considera Daniela Balan.
Lasă un răspuns