De ce cinstim sfintele icoane?

“În fiecare an, în această primă Duminică din Postul Paștilor, sărbătorim biruința dreptei credințe asupra tuturor ereziilor și a altor învățături greșite și, în același timp, ne aducem aminte cu evlavie de toți cei care și-au închinat viața lui Hristos și Sfintei Sale Biserici, precum și de cei care au luptat de-a lungul veacurilor pentru apărarea dreptei-credințe cea „dată sfinților, odată pentru totdeauna”(Iuda 1, 3). După ce și-a dobândit libertatea de credință și cult prin Edictul de la Mediolanum, din anul 313, al Sfântului împărat Constantin cel Mare, Biserica și-a apărat unitatea și învățătura de credință, formulată de Sfinții Părinți în hotărârile dogmatice și canonice ale celor șapte Sinoade Ecumenice, pe temeiul Sfintei Scripturi și al Sfintei Tradiții. Însă, dintre toate biruințele sale, numai cea referitoare la învățătura despre sfintele icoane a fost proclamată în chip solemn ca Biruință a Ortodoxiei, fiind sărbătorită de Biserică începând cu data de 11 martie 843, în prima duminică din Postul Mare, numită Duminica Ortodoxiei.

Învățătura de credință despre sfintele icoane a fost formulată de Sinodul al VII-lea Ecumenic din anul 787, care, pe temeiul cuvintelor Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan: „și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi” (Ioan 1, 14), mărturisește: „după cum chipul cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, asemenea să se așeze și cinstitele și sfintele icoane, făcute în culori sau mozaic, sau din alt material potrivit, în Sfintele Biserici ale lui Dumnezeu, pe sfintele vase și veșminte, pe pereți și pe scânduri, în case și pe drumuri, și adică icoana Domnului și Dumnezeului, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, și cea a Sfintei Preacuratei noastre Stăpâne, de Dumnezeu Născătoare, ale cinstiților Îngeri și ale tuturor sfinților și cuvioșilor bărbați. Căci dacă vor fi văzuți mai des zugrăviți pe icoane, cu atât mai vii vor fi în fața respectivilor, care îi privesc, reînviindu-se memoria și dorul de prototipul lor, le vor săruta și le vor da închinarea cinstită, dar nu adorarea deplină, care după credința noastră se cuvine numai firii dumnezeiești”.

Icoana lui Dumnezeu-Cuvântul, a Domnului nostru Iisus Hristos, este mărturia întrupării Sale adevărate și sfințitoare. Din acest motiv icoana este numită și Evanghelia în imagini. În această privință, Sfântul Vasile cel Mare ne învață zicând: „Ceea ce cuvântul comunică prin auz, pictura o arată în chip tăcut, prin reprezentare” care se află în cer. Cu toate acestea, în veacurile VIII și IX, Biserica s-a confruntat cu o luptă fățișă împotriva cinstirii sfintelor icoane a celor care tăgăduiau tradiția reprezentării Mântuitorului Iisus Hristos și a sfinților și considerau că icoanele nu trebuie cinstite sau venerate. Potrivnicii sfintelor icoane nu puteau înțelege faptul că, în icoana lui Hristos, este reprezentat chipul Persoanei Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut om, nu Dumnezeirea nevăzută. Răspunzând celor care erau potrivnici sfintelor icoane, Sfântul Ioan Damaschin explică: „Zugrăvesc pe Dumnezeu nevăzut nu ca nevăzut, ci ca Unul care S-a făcut văzut prin participare la trup și sânge (Evrei 2, 14). Nu zugrăvesc Dumnezeirea nevăzută, ci zugrăvesc trupul văzut al lui Dumnezeu. Dacă este cu neputință să se zugrăvească sufletul, cu cât mai mult Dumnezeu, Care a dat sufletului imaterialitatea!”.
Înțelegem de aici că cel care cinstește icoana lui Hristos cinstește de fapt pe Cel pictat pe ea, adică pe Hristos Mântuitorul, pe Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic, Care S-a făcut om pentru a dărui oamenilor viața veșnică. Cel Unul Sfânt S-a făcut om pentru a sfinți pe oameni. De aceea, a respinge cinstirea icoanei înseamnă a respinge taina întrupării sau a înomenirii Fiului lui Dumnezeu și a nesocoti întreaga lucrare de mântuire a neamului omenesc. (fragment din Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei)