• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Expert / De ce se usucă gutuiul și părul?

De ce se usucă gutuiul și părul?

Ziarul de Bacau 18 iulie 2013 Lasă un comentariu

LikeShare

expert.pomi.acatrineif

Dr. Ing. Florin ACATRINEI
Camera Agricolă Județeană Bacău

Din perioada 1992 – 1994, în livezile de gutui și păr din România, cu toate tratamentele fitosanitare efectuate, pomii au început să se usuce masiv. De asemeni, pe gutuii și perii din gădinile populației, în timpul verii au început să apară ramuri uscate cu tot cu frunze pe ele. Aces lucru a determinat defrișarea pomilor sau abandonarea plantațiilor. Acum, pe piață sunt gutui și pere din import sau cantități mici aduse de țărani din cei câțiva pomi care le-au mai rezistat pe lângă casă.
Motivul uscării pomilor a fost instalarea unei periculoase boli de carantină: Focul bacterian al rosaceelor (Erwinia amylovora). În unii ani favorabili, boala s-a manifestat și la unele soiuri de măr: Ionathan, Auriu de Bistrița, Idared, Generos. Pe lângă speciile de pomi enunțate, boala atacă și o serie de specii din flora spontană (păducelul), determinând menținerea în permanență a sursei de infecție.
Atacul se manifestă prin apariția de arsuri pe frunze, inflorescențe, vârful lăstarilor, fructe, arsuri care progresează rapid pe traseul de circulație a sevei, uscând în întregime frunze, lăstari, șarpante și, în final, pomul. Astfel, pomul apare ca ars de foc, iar vârful lăstarilor rămâne aplecat ca o cârjă. Între zona atacată și cea sănătoasă, acolo unde bacteria este activă, se formează un exsudat, apos la păr și gutui, portocaliu la măr, care și pătează. Acest lichid conține sporii bacteriei care sunt răspândiți de insectele dăunătoare, dar mai ales de cele polenizatoare, în timpul înfloritului. Bacteria se răspândește și prin vânt și picăturile de apă. La măr și păr, în anii favorabili, primele infecții apar pe flori, determinând carbonizarea întregii inflorescențe, după care a întregii ramuri. Acest atac l-am observat mai ales pe punțile lungi de rod, mai aplecate, mai puțin alimentate cu sevă și mai umbrite. Atacul stagnează pe aceste inflorescențe, iar când sunt condițiile favorabile de umiditate și temperatură apare explosiv pe vârfurile lăstarilor, după care progresează rapid spre ramurile groase. Foarte periculos este atacul pe lăstarii lacomi care sunt inserați pe ramuri groase sau tulpină. În condițiile în care acești lăstari nu sunt îndepărtați de la primele semne de atac, bacteria ajunge direct pe elementele groase și distruge scoarța și lemnul de jur împrejur, întrerupând astfel circulația sevei între trunchi și coroană, determinând uscarea întregii șarpante sau a întregului pom în câteva zile.
Prin toate cercetările efectuate, nu s-au găsit mijloace chimice eficiente de combatere. Produsele pe bază de fosetil de aluminiu (Aliette) au un efect de creștere a rezistenței pomului la atacul bacteriei. Produsele pe bază de cupru (zeama bordouleză, Champion, Funguran, Kocide) au un efect doar de stopare a atacului dar nu de distrugere a bacteriei. În unele țări au fost accepate la tratamente produse pe bază de antibiotice. În țările Uniunii Europene, aceste produse nu mai sunt acceptate. În anii favorabili, boala este de nestăvilit.
Bacteria este prezentă pe scoarța pomilor încă din iarnă. Tratamentele cu cupru trebuie utilizate de la umflarea mugurilor. La începutul înfloritului, produsul Aliette stopează în oarecare măsură transmiterea bacteriei. În timpul înfloritului sunt recomandate și produsele cuprice, dar în doze mai mici. La măr, după înflorit, produsele cuprice nu mai sunt recomandate, deoarece determină apariția unor rugozități pe fructe (mai ales la soiul Golden), iar la păr și gutui, pentru stoparea atacului, produsele cuprice trebuie administrate aproape săptămânal. Pe lângă tratamentele recomandate, este nevoie de eliminarea, la câteva zile, a tuturor lăstarilor atacați, prin tăiere cu 20 – 30 cm mai jos de zona înegrită, adunarea acestora în saci de folie și arderea lor. Neîndepărtarea lor la timp determină pătrunderea infecției pe elemente din coroană din ce în ce mai groase. La înființarea plantațiilor se vor utiliza, la măr și păr, soiuri cu rezistență mai mare la această boală. La gutui nu s-au determinat soiuri mai rezistente, gutuiul fiind cel mai sensibil. Din acest motiv, recomand ca gutuiul să se planteze mai izolat pentru a fi mai bine ventilat, astfel încât să nu persiste mult timp picăturile de apă pe frunze. La măr, soiul Ionathan, care este printre cele mai sensibile la această boală, în condițiile în care era plantat pe rânduri orientate pe direcția nord-sud, distanțe mai mari de plantare, rărirea mai bună a coroanei și nu era exces de umiditate în livadă, gradul de atac al acestei boli era mult mai redus. Prezența picăturilor de apă, din rouă sau ploaie, timp mai îndelungat pe frunze și lăstari, crează condiții favorabile atacului acestei bacterii.

LikeShare

Din categoria: Expert

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Tânără din Bacău, „tâmâduită” de 160.000 euro ca să-și salveze căsnicia

Alianța USR-AUR de la Primărie, invocată în dezbaterea prezidențială: “Nicușor Dan nu știe că Viziteu este în Primăria Bacău, unde avem o alianță”

Barleta aduce muncitori indieni la fabrica din Bacău. „Tinerii nu își doresc să muncească în producție”

Profesorul de la Colegiul de Artă acuzat că a făcut campanie în timpul orelor a fost suspendat. „George Simion a vorbit foarte frumos despre profesori”

Târgul educațional UBc, destinat liceenilor din județele Bacău, Neamț și Vrancea

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Klisa la Tânără din Bacău, „tâmâduită” de 160.000 euro ca să-și salveze căsnicia
  • Robert la Alianța USR-AUR de la Primărie, invocată în dezbaterea prezidențială: “Nicușor Dan nu știe că Viziteu este în Primăria Bacău, unde avem o alianță”
  • Mihai Ojog la Profesorul de la Colegiul de Artă acuzat că a făcut campanie în timpul orelor a fost suspendat. „George Simion a vorbit foarte frumos despre profesori”
  • berusca lucian la Alianța USR-AUR de la Primărie, invocată în dezbaterea prezidențială: “Nicușor Dan nu știe că Viziteu este în Primăria Bacău, unde avem o alianță”
  • Vax albina la Profesorul de la Colegiul de Artă acuzat că a făcut campanie în timpul orelor a fost suspendat. „George Simion a vorbit foarte frumos despre profesori”

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău