• activitatea va fi în continuare finanțată de Guvern • ministrul Octav Cozmîncă a insistat ca elevilor să li dea zilnic lapte și cornuri, nu brînză și napolitane • ele a mai cerut ca hrana adusă în plus să fie distribuită copiilor nevoiași din școli • de la începutul anului 2004 vor primi suplimentul de hrană și elevii de la clasele V -VIII
Octav Cozmîncă, ministrul administrației publice, s-a întîlnit ieri, la Bacău, cu prefecții, președinții consiliilor județene, secretari, șefi ai inspectoratelor școlare și reprezentanți ai firmelor care distribuie în școli cornuri și lapte. De fapt, aceasta a și fost tema principală a întîlnirii, iar ministrul Cozmîncă a discutat cu trimișii fiecărui județ pentru a vedea cum se derulează operațiunea. În afara județelor din Moldova, au mai participat și reprezentanți ai județelor Covasna și Harghita.
Primul județ de situația căruia s-a interesat Octav Cozmîncă a fost județul Bacău. Neculai Lupu, președintele Consiliului Județean (CJ) Bacău, a explicat că pînă acum s-au distribuit în unitățile de învățămînt alimente în valoare de 8,2 miliarde de lei, din care au fost achitate 7,4 miliarde. El a mai spus că în tot județul, pentru anul școlar în curs, va fi nevoie de 53 de miliarde de lei. Pentru perioada 16 septembrie – 30 octombrie, suma necesară se ridică la 13,6 miliarde de lei, iar Guvernul a alocat doar 11,9 miliarde, ceea ce a creat pe primele trei luni un deficit de 1,6 miliarde. Dacă finanțarea de la centru va merge în acest ritm, deficitul pînă la sfîrșitul anului școlar va fi de 4,7 miliarde de lei.
Președintele CJ Bacău a explicat că autoritățile județene vor asigura cornuri și lapte și pentru preșcolari. Proiectul ar urma să fie pus în practică de luni, 18 noiembrie. În județ sînt 13.000 de preșcolari, iar pentru a le da și lor suplimentul de hrană, de la bugetul județului ar urma să fie alocate lunar 1,7 miliarde de lei.
Ministrul Cozmîncă a discutat după aceea și cu ceilalți prefecți și președinți ai consiliilor județene. Discuții ceva mai aprinse a stîrnit intervenția autorităților din Vrancea, care au recunoscut că elevii n-au primit pînă acum lapte, ci brînză, lucru care l-a nemulțumit pe Octav Cozmîncă. „Asta-i o chestie comodă. Așa că e bine să luați dumneavoastră măsuri, ca să nu luăm noi. După cum am mai spus, programul inițiat de Guvern se cheamă „lapte și corn”, nu brînza și scrumbia. Așa, facem referendum în fiecare lună pentru napolitane și bomboane”, a spus, ironic, ministrul administrației publice. Ceva comentarii au existat și cînd a venit rîndul județului Covasna. Prefectul din acest județ a recunoscut că și acolo s-a distribuit brînză în loc de lapte, iar Cozmîncă nu a întîrziat să ia poziție. „Nu înțeleg, domnule, dumneavoastră distribuiți lapte în municipiul București și le dați copiilor din Covasna brînză?”, a întrebat Octav Cozmîncă nemulțumit.
După ce a terminat discuțiile în plen, șeful administrației publice din România le-a cerut autorităților din fiecare județ să se îngrijească ca în fiecare localitate să ajungă suplimentul de hrană la timp. „Aveți grijă cu transportul pe timpul iernii. Vă rog să distribuiți mai mult lapte, proporția să fie cam de 60% lapte și restul brînză, iar cornurile să nu mai fie înlocuite cu napolitane sau covrigi uscați”, a cerut Cozmîncă. El a precizat că paharele cu lapte și cornurile aduse în școli pentru copii care absentează într-o zi sau alta să fie date copiilor care au o situație materială precară. Mai mult, el le-a cerut distribuitorilor să investească bani pentru folosirea unor ambalaje mai bune. „Nu e puțin lucru să fii partener în afaceri cu Guvernul. Vă rog să faceți investiții în liniile de tehnologie, pentru a avea ambalaje corespunzătoare, iar calitatea laptelui să fie ridicată. Veți avea beneficii pe termen lung, iar dacă laptele va fi de o calitate superioară, veți putea transporta o dată cantități mai mari, care să reziste și două săptămîni. Așa veți face economii și la transport”, a explicat Octav Cozmîncă.
A fost discutată și problema prețurilor practicate acum de distribuitorii de produse lactate și de panificație. Pentru anul viitor, Cozmîncă a promis „să se umble la prețuri”, în sensul că cele 7.000 de lei pe care le plătește acum Guvernul pentru hrana celor mici pe zi să fie înmulțite cu indicele inflației, iar suma ieșită va fi acoperită de stat. Cozmîncă a mai spus că operațiunea cornul și laptele nu va cădea, de la 1 ianuarie, în sarcina consiliilor locale. Această idee i-a speriat deja pe mulți primari de la țară, care abia au bani de plătit salarii și nu își mai puteau permite o cheltuială în plus. „Și anul viitor, banii vor veni în totalitate de la bugetul de stat. Din 2003, în funcție de posibilități, vom încerca să extindem programul și la preșcolari, dar n-aș putea să vă spun acum exact cum o să procedăm. Este posibil ca de la finele lui 2003 și începutul lui 2004 să dăm cornuri și lapte și elevilor de la clasele V -VIII”, ne-a declarat ministrul Cozmîncă.
După încheierea conferinței de presă, Octav Cozmîncă s-a întîlnit în biroul prefectului Radu Cătălin Mardare cu delegațiile din fiecare județ, cu care a discutat pe diverse teme de interes local. (Eduard ADAM)
Lasă un răspuns