Mii de persoane sunt diagnosticate anual cu diferite forme de depresie, aceasta fiind considerată boala secolului. Motivele țin de situația economico-socială, dar sunt și factori agravanți, cum este lipsa unui loc de muncă, plecarea celor dragi de acasă, divorțul sau apariția unei boli grave.
Alții au și o predispoziție fizică la a face depresie. În plus, în anumite perioade ale anului, cum sunt toamna și iarna sau de sărbători, se înregistrează mai multe cazuri de depresie.
Numărul pacienților cu astfel de afecțiune este în creștere, spun medicii psihiatri și o confirmă și statistica oficială. „De la începutul acestui an, inclusiv luna iulie, s-a înregistrat un număr de 1006 pacienți diagnosticați cu episod depresiv.
Din datele furnizate de specialiștii psihiatri, numărul pacienților este într-o ușoară creștere”, explică Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Bacău. Dar, cazurile întregistrate sunt doar vârful unui aisberg, spune dr. Carmen Covrig, șefa Secției de PsihiatrieBacău. „10 la sută dintre cazurile de depresie nu sunt diagnosticate ca atare, dar ele există, sunt mascate. La internare ajung doar depresiile severe și de intensitate psihotică. Depresivul în formă ușoară cere ajutor și se poate trata acasă, nu și ceilalți”, spune medicul specialist.
În realitate, din cei circa 3.500 de pacienți internați pe secția de Psihiatrie, o treime au depresie. Dincolo de medicație, există și diverse grupuri de sprijin pentru cei care au o astfel de afecțiune, dar sunt prea puține comparativ cu nevoia reală.
Medeea a zis
Si cum sunt tratati pacientii in sectia de Psihiatrie Bacau????? In bataie de joc ??? Saracii oameni! ?
Hector a zis
As fi curios sa aflu in ce consta tratamentul asa numitilor pacienti cu depresie severa. Sunt curios daca medicii se gandesc sa ajute cumva pacientul sa rezolva cauza problemei si nu sa-l indoape cu pastile.