Aş fi dorit ca în declaraţia politică de astăzi să abordez subiectul legat de decizia finală a preşedintelui Klaus Iohannis privitor la posibila revocare a Procurorului-şef al DNA, ca urmare a deciziei CCR.
Am abandonat rapid acest demers, şi aşa destul de vehiculat în spaţiul public prin intermediul instituţiilor de informare a opiniei publice. De ce? Pentru că în mare grabă a fost readus în atenţia opiniei publice numele fostului premier al României din perioada 2015-2016, şi anume, Dacian Cioloş, care, chipurile, nici nu a terminat bine înscrierea formaţiunii politice „România Împreună” şi a crescut în sondajele imaginare a unor posturi TV cum creştea Făt-Frumos în poveştile copilăriei noastre, „creştea într-o zi cât alţii în şapte zile”. Şi pentru ca tacâmul să fie complet, a şi fost prezentat ca potenţial candidat la alegerile prezidenţiale din 2019, din partea aşa-zisei Drepte Unite.
M-am întrebat cum, peste noapte, acest partid nou înfiinţat, fără structuri teritoriale, fără program politic, fără sedii în judeţele ţării, poate să fi lucrat aşa de bine încât liderul Dacian Cioloş să crească în sondaje ca turta în cuptor?! Evident, nu am găsit un răspuns logic, dar am găsit unul apropiat de realităţile politice dâmboviţene de la noi – orice om normal la cap îl identifică foarte uşor… şi care leagă reinventarea lui Dacian Cioloş de un instrument politic de forţare a mâinii preşedintelui Iohannis în a-l determina să încalce Constituţia României, prin a nu emite decretul de revocare a Procurorului-şef al DNA.
Este posibil să mă înşel în supoziţia mea, dar îmi apar în minte câteva întrebări simple care nici până astăzi nu au căpătat răspuns:
1.Care a fost motivaţia reală a constituirii în parte civilă a Ministerului Agriculturii pe care îl conducea în dosarul lui Dan Voiculescu şi în urma căruia fostul om politic Dan Voiculescu a îndurat ani grei de temniţă?
2.Ce sau cât a făcut pentru România domnul Cioloş în calitate de comisar european pe agricultură, cât a fost la Bruxelles?
3.Care a fost prestaţia Domniei Sale în funcţia de prim-ministru al unui Guvern pe care Grupul parlamentar al ALDE nu la votat la învestire, în afara performanţei zero la absorbţia fondurilor europene”?
4.De ce a refuzat sistematic în alegerile parlamentare din 2016 expunerea publică explicită cu PNL?
5.Cum şi de ce îşi permite Dacian Cioloş să-l îndemne pe preşedintele Iohannis să nu respecte decizia CCR, deci să încalce Constituţia României?
Propun eu nişte răspunsuri simple, pe măsura priceperii mele, la fel de simplă în ale justiţiei:
La întrebarea 1 – a urmărit numai ascensiunea sa profesională la Bruxelles.
La întrebarea 2 – nu a făcut nimic pentru ţara în care s-a născut.
La întrebarea 3 – a avut o prestaţie lamentabilă ca prim-ministru, urmărind numai îmbogăţirea propriului CV.
La întrebarea 4 – a considerat sub demnitatea sa asocierea imaginii sale cu PNL.
La întrebarea 5 – îl îndeamnă pe preşedinte să nu respecte decizia CCR, pentru că aşa îi spun alţii!
Nu ştim care…!
Şi atunci, reinventarea lui ca om politic nu poate fi catalogată ca şantaj la preşedintele României? Eu cred ca da…!
– sursa: declarația „consideraţii privind formaţiunea politică România Împreună”.
Lasă un răspuns