Am gândit şi am sperat, în cursul anului 2017,că anul 2018 – anul Centenarului Marii Uniri a tuturor românilor – ar putea fi marcat nu numai cu evenimente specifice unei astfel de sărbători la nivelul administraţiilor locale şi centrale, ci şi prin manifesta înţelegere a clasei politice din România, de nevoie a unei reconcilieri naţionale, ca prim semn al unităţii poporului român.
Se pare că aşteptările personale ce vizau anul 2018 – Centenarul Marii Uniri – nu au nicio şansă să se materializeze din moment ce anul 2018 este şi un an preelectoral, în perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European şi a prezidenţialelor din 2019.
Clasa politică, în special opoziţia PNL-USR-PMP, a trecut de ceva vreme la atacuri furibunde asupra Guvernului PSD-ALDE, mergând până într-acolo unde dispare graniţa dintre acţiunea politică şi cea penală.
Unii analişti politici, de mare notorietate, au remarcat că pentru prima dată în istoria României se foloseşte acţiunea de răspundere penală a premierului ţării noastre, şi, asemeni altor cetăţeni, mă întreb dacă atât de mult s-a degradat acţiunea politică românească încât are nevoie de suport al acţiunilor penale în justiţie.
Mai rămâne doar să trecem la manifestări politice cu încăierări pe străzi, cu urmăriri suspecte ale politicienilor români, cu folosirea limbajului politic incitator la violenţă, cu îndemnuri publice de folosire a parului în vederea schimbării ordinii de drept constituţionale.
Când o să înţeleagă unii lideri politici că schimbarea unui Guvern cu altul nu se poate face decât prin demisia premierului în funcţie, sau alegeri democratice şi corecte?
Atâta disperare în acţiunea politică a opoziţiei încă nu am întâlnit din 1990 până astăzi, atâtea atacuri sub centură, atâtea ironii deşănţate la adresa unor politicieni de bun-simţ, care erau greu de imaginat la începutul anilor 90, încât am început să cred spusele unora, potrivit cărora, nouă, poporului român, „nu ne prieşte democraţia…”!
Oamenii îşi doresc stabilitate politică, deci, implicit, stabilitate economică şi socială, îşi doresc respectarea rezultatului votului popular, linişte socială şi bună înţelegere.
Am convingerea că astfel de acţiuni au rădăcini adânci în destabilizarea ţării prin orchestrare directă din exteriorul ţării, prin folosirea aşa-ziselor „cozi de topor interne”, pentru atingerea unor interese străine poporului român. A accepta să devenim „câmpul de luptă” al intereselor economice externe, înseamnă asumarea unor mari riscuri regionale, inclusiv de natură militară, a încerca să fim pe placul unor alţi lideri politici mondiali numai pentru ipoteticul „sprijin de afară”, mi se pare un demers foarte periculos.
Apelul şi poziţia ministrului de externe, Teodor Meleşcanu, la cumpătare, la analiza profundă asupra oportunităţii mutării Ambasadei României la Ierusalim, este singurul semnal pozitiv, din păcate.
A folosi instituţiile de forţă din România pentru răzbunarea politică, pentru eliminarea ordinii de drept constituţională înseamnă prostituţie politică!
În rest, rămânem doar cu ura, denunţurile, plângerile penale, încrâncenarea şi achitările pe bandă rulantă din justiţie, ca semn al eşecului unor instituţii, cu scandalurile politice zilnice, deci cu încercarea de dezbinare a naţiunii române.
– sursă: declarația politică „Despre nevoia unei reconcilieri naţionale” a deputatului Constantin Avram.
Lasă un răspuns