Peste 20 milioane lei au fost alocați de Guvernul României unităților administrativ-teritoriale din județul Bacău – fonduri repartizate după nevoi, „fără să se țină seama de culoarea politică”, anunță deputatul Mircea Fechet, președintele PNL Bacău.
Liderul liberal a reacționat printr-un comunicat de presă la criticile PSD:
Cum era de așteptat, PSD încearcă să deformeze realitatea și să se victimizeze, chiar și atunci când nu e cazul.
Adevărul e că Guvernul a arătat acum echilibru, repartizând și administrațiilor locale și comunităților conduse de PSD din Bacău aproape 8 milioane de lei. Alocări făcute în ciuda deciziilor abuzive ale Consiliul Județean condus de PSD, inclusiv în acest an, care a avut ședințe în care a repartizat 0 (ZERO) lei comunităților cu primari PNL.
Niciodată Consiliul Județean Bacău, condus de PSD și Valentin Ivancea, nu a alocat în acest mod fonduri pentru comunele și orașele conduse de primari ai PNL. Pentru că așa înțelege PSD să pedepsească pe oricine are o altă opțiune politică.
Acum, fondurile au fost repartizate în urma unei centralizări realizate de Instituția Prefectului, pe baza solicitărilor venite din partea UAT-urilor.
Ele sunt destinate să acopere nevoi de bază ale comunităților, de la achitarea unor arierate, până la asigurarea bunei funcționări sau achitarea cofinanțărilor pentru proiecte derulate cu fonduri europene sau de la bugetul de stat.
Consiliul Județean a primit 4,7 milioane de lei. O parte din sumă fiind pentru a acoperi costurile privind serviciile de asistență socială și de protecție a copiilor, plătite de consiliile județene. Deși la cum a gestionat până acum CJ-ul condus de PSD acești bani, nu m-ar mira ca în câteva luni să dea din nou vina nejustificat pe guvernare pentru că oamenii nu își primesc salariile.
Reamintesc faptul că, la începutul anului, Municipiului Bacău i-au fost repartizate prin Legea Bugetului de Stat aproximativ 25 milioane lei, am votat pentru asta, mai mult decât toate fondurile alocate acum tuturor UAT-urilor, la un loc. Fondurile solicitate de Primăria Municipiului Bacău la începutul anului au fost pentru obiective concrete, iar din informațiile mele acești bani încă nu au fost cheltuiți.
Înainte de a ieși din nou public cu declarații din punctaje pregătite dinainte să vadă cifrele, îi rog pe liderii locali să aibă decență înainte de toate și să nu mai intoxice opinia publică cu declarații false și nefondate, care pot fi demontate doar privind cifrele.
– deputat Mircea Fechet, președintele PNL Bacău
pnl-istul mafiot a zis
Oare cine deformeaza realitatea ?
Municipiul Bacau cit a primit ? Nimic … ce surpriza !
Romica a zis
te minti singur fekete
Ion Vasile a zis
Municipiul Bacau cit a primit ?
Nimic … Asa mult ! Ce grija are dl. Fechet de Bacau.
Titi a zis
PNL=PSD=aceeași mizerie
Tudor a zis
Trăiască echipa înfrângătoare!
Bogdan Alexe a zis
8 milioane din 20 la PSD si restul la PNL. Nu s-a tinut cont de culoarea politica ??
Cosmin a zis
Domnule Fechet aveți ideie in ce consta aceasta șansă memorabilă de a nu mai utiliza lemnul ca sursa de energie?
Sunteți conștient de ce ați semnat ?
Eu cred că nu.
Puneți mâna și mai plantați copaci și lăsați oameni și așa necăjiți in pace … Sa le luați și dreptul de a se încălzi.
Este inadmisibil!
Și vii și te lauzi cu ce brânză ai făcut.
Independentul a zis
Fechet asculta ca nu prea pricepi tu multe treburi și e bine sa înveți. Voi pnl’ul puteți sa nu dați nici un BAN primarilor PSD timp de 2 ani și tot nu o sa ajungeți la nr lor de primari nici la tine în Bacău și nici Național. Știi de ce? Pentru ca oamenii nu va iubesc și nu va votează, voi sunteți un partid de NARCICISM și semănați doar URĂ si MINCIUNĂ între oameni, nu EMPATIZATI, nu aveți lideri care sa transmită mesaje reale catre popatie. Pnl, Alde, Usr, Pmp doar în HAITĂ puteți bate PSD’ul! Niciodată din decembrie 1989 încoace, România, nu a fost guvernata bine de partidele sau o coaliție de dreapta. Exp( 10.000 de specialiști, aici sunt banii dvs, reducerea cu 25%, închiderea școlilor și spitalelor, România Educată, România reala și în final ROMÂNIA EȘUATĂ)
Voi, toți politicienii, amestecați administrația cu politica.
un cetatean a zis
Fonduri alocate comunelor bacauane ” fara a se tine seama de coloratura politica „!!!!!! Pai mai om bun ti se pare ca suma de 50 000lei primita de toate comunitatile cu primari PSD este macar aproximativ egala cu 450 000lei primita de toate comunitatile cu primari PNL ???? Dar Bacaul cu primar USR [alungat de la masa] cu 0 lei ??? Dle deputat bunul simt spune ca macar in astfel de momente sa …taceti !!! Chiar ne luati de prosti ca sa procedat echidistant ????
Alex a zis
Primarul Municipiului care a ramas cu banii necheltuiti e ala competent ales cu sprijinul PNL?