Deputatul Mircea Fechet, președintele PNL Bacău, acuză PSD că îi condamnă la sărăcie pe cetățenii care nu îi votează.
Într-un comunicat de presă, liderul liberal critică majoritatea care a respins în Consiliul Județean o plângere prealabilă formulată de primari PNL din județ.
Cetățeni de mâna a doua! Așa i-a etichetat PSD încă o dată, azi, pe locuitorii din Ardeoani, Buhoci, Cleja, Filipești, Găiceana, Gioseni, Glăvănești, Helegiu, Hemeiuș, Itești, Livezi, Luizi Călugăra, Măgirești, Măgura, Mănăstirea Cașin, Oituz, Pîrjol, Racova, Secuieni, Traian, Urechești și Zemeș.
Majoritatea formată din PSD și sateliții săi în CJ a respins astăzi plângerea prealabilă formulată de către o parte din primarii PNL, după ce, în urmă cu o lună, președintele CJ Valentin Ivancea distribuia în mod inegal și pur subiectiv bugetul CJ. Din 61 de milioane de lei, DOAR TREI (3) MILIOANE au ajuns la primăriile PNL.
În aceeași situație este și Municipiul Bacău – pentru că locuitorii de aici au sancționat PSD după administrația dezastruoasă a primarului PSD Necula, Valentin Ivancea i-a pedepsit și nu le-a acordat nici acestora fondurile cuvenite.
Partidul Social Democrat sub Dragoș Benea îi condamnă la sărăcie și la un trai în noroaie și gropi pe toți cetățenii a căror singură vină e că nu au votat PSD.
Hotărârea de CJ din 31 ianuarie a fost una discriminatorie, imorală și batjocoritoare la adresa băcăuanilor, iar lucrurile nu pot rămâne așa. Nu e prima dată când se întâmplă o astfel de bătaie de joc la adresa cetățenilor și nu va fi nici ultima, pentru că așa înțelege PSD guvernarea locală: totul funcționează pe pile și pe interese de partid.
PNL Bacău nu se va opri aici. Cetățenii merită dreptate și merită să beneficieze de fonduri pentru ca fața comunităților în care trăiesc să se schimbe în bine. Dezvoltarea locală nu are culoare politică, iar PSD și Valentin Ivancea trebuie să înțeleagă!
Mircea Fechet
Deputat PNL
Florina a zis
Intr-adevar, o decizie abuziva si de o rautate care denota o prostie fara margini a nenorocitilor care decid la nivel de judet. Comune cu cetateni deosebiti , dar care trebuie sa inteleaga inca o data ca rautatea celor de la PSD nu are limite. Iar razbunarea e arma …
Veteranul a zis
„Rautatea” e o caracteristica etern umana si nu e neaparat apanajul celor de la PSD. Trebuie sa fii rauvoitor sau sarac cu duhul ca sa sustii contrariul.
expertinorice a zis
probabil am ratat eu stirea ca musiu fechet si-a dat demisia de onoare cand pnl a bagat psd la guvernare. a, nu si-a dat demisia ? pai inseamna ca ii convine. si atunci de ce se mai plange? e mai usor, cred eu, sa ramai la cascaval si la impartit sinecuri la brat cu fratii din psd decat sa ai onoare. onoarea nu tine de fitze. nu-i asa, musiu ?
Baciu a zis
Expertinorice, ati pus punctul pe i. Joc de glezne facut de Fechet, care e praf electoral.
Sebi a zis
PSD nu a nenorocit doar comunele conduse de primari PNL din Bacău ci toată România. Este cel mai NOCIV PARTID ce provine din PCR. Regret ca sunt mulți psd*iști dar și pnl*iști sunt slabi și manevrabili de ciuma roșie. Toate partidele trag de aceasta tara ca hienele de hoit. Rușine politicienilor! Și penalul Neghina Laurențiu de la Onești lauda psd pentru a scăpa la următorul termen de judecata din 2024. Asta omoara România!
Marius a zis
Pesede = Penele. Ii doare pe ei fix in basca de alegători. Băieții ăștia merg la cumetrii împreuna și pun la cale afaceri bănoase. Singurul lor scop este sa se îmbogățească și sa dea bine in poze. Stil in loc de substanța.
E aproape ca pe vremea lui Ceaușescu. Producția duduie, totul merge bine.
Păcat ca produsele sunt proaste.
Pe domnul Benea nu are sens sa mai povestim. Omul ăla a ingropat județul definitiv.
Adi a zis
Cand pdl pnl facea asa cu localitățile cu primari psd era bine ma ipocritule?
Marș la gunoiul istoriei
Niste nulității PeNibiLe
Bacauan a zis
Nu sunteti la guvernare împreună? Tb sa te agiti la bucurești , de asta esti acolo deputat! ….
Lili a zis
Toți politicieni de la toate partidele ați condamnat românii la sărăcie. Nu respectați deloc pe cei care v au ales , nu împreună cu PSD ul v ați mărit salariile, nu împreună cu PSd ul ați mărit salariile la cei din admnistrație, nu împreună cu PSD ul aveți sute de sporuri?? și . Toți sunteți niște mincinoși și penibili.
Kross a zis
Domnul a uitat ca are coleg de partid pe ministrul energiei.Principalul responsabil pentru saracirea populatiei.
Bradu a zis
Adi, PDL, PNL in judetul Bacau, tot progenituri ale PDSR sunt, ba chiar PCR. Asa ca, rautatea si razbunarea sunt specifice tuturor acestor partide, dar nu numai.