Deputatul Valerian Vreme, președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP) Bacău, a vorbit duminică despre importanța concursului pentru posturile de directori de școli, ce se va desfășura pe 12 octombrie 2016, după opt ani în care numirile în sistem s-au făcut cu delegație.
În județul Bacău, sunt scoase la concurs 173 de posturi de directori și 69 de posturi de directori adjuncți de școli, licee, colegii naționale, potrivit datelor oficiale de la Inspectoratul Școlar Județean Bacău. În urma evaluării dosarelor, au fost admise 258 de dosare, iar 14 concurenți au fost respinși.
În ansamblu, la 242 de posturi, sunt 258 de concurenți, numai că sunt unități de învățământ unde există mai mulți candidați și altele unde nu s-a înscris nimeni.
„Personal, chiar îmi pun speranțe că acest concurs de pe 12 octombrie va fi un concurs corect, cel puțin în ceea ce privește partea teoretică, care va ține strict de minister. Am semnale că mulți profesori nu s-au înscris la concurs din teamă, se tem de repercusiunile pe care le-ar putea suferi dacă nu iau concursul, alții nu vor să se expună pentru că sunt convinși că partea de interviu va fi subiectivă, incorectă”, a declarat deputatul PMP Bacău.
Valerian Vreme consideră că această teamă este, de fapt, un fenomen la nivel național. Conform datelor oficiale, în toată țara, s-au înscris până la sfârșitul săptămânii 8.870 de concurenți pe 9.100 de posturi vacante.
„Îi asigur pe profesorii băcăuani că sunt dispus să merg la minister să semnalez orice caz de intimidare, de abuz despre care aflu, orice incorectitudine care va avea loc. Dascălii băcăuani au această șansă a concursului de directori și trebuie să înțeleagă că doar așa vor reuși să scoată influența politicului din școli, că doar așa vor reuși să se desprindă de această inflență politică nefastă și își vor putea pune în aplicare proiectele de management pe care, sunt sigur, mulți le au. Seriozitatea și corectitudinea acestui concurs este o chestiune care, pe mine personal mă interesează, pentru că, dacă lucrurile vor fi corecte, omeni valoroși, cu proiecte valoroase, vor putea să-și pună amprenta pe învățământ. Știu că în județul Bacău există astfel de oameni valoroși și ei trebuie să aibă curajul de a da legitimitate proiectelor lor, legitimitate care se câștigă prin concurs”, a apreciat Valerian Vreme.
Aerostar, la conferința pentru spațiu
Reprezentanți ai parlamentelor naționale membre ale Uniunii Europeane, ai Agenției Spațiale Europene, ai Organizației Europene pentru Exploatarea Sateliților Meteorologici, ai Centrului de Excelență NATO pentru Apărarea Cibernetică și Cooperare, ai Serviciului European de Acțiune Externă, ai Institutului European de Politici Spațiale au participat la cea de a XVIII-a Sesiune Plenară a Conferinței Interparlamentare Europene privind Spațiul (EISC), găzduită la Palatul Parlamentul din București, săptămâna trecută.
Camera Deputaților, prin președintele Subcomisiei pentru spațiu, deputatul Valerian Vreme, deține președinția rotativă a EISC.
„Să prezidez această conferință este o mare demnitate oferită de statul român”, a spus deputatul băcăuan, care, la conferința de presă a prezentat macheta unui satelit la a cărui lansare a participat, în Guyana Franceză (foto).
Valerian Vreme a precizat și câteva chestiuni concrete legate de conferința peentru spațiu: problemele spațiului cosmic ne influențează existența cotidiană, iar cercetările realizate au aplicabilitate în foarte multe domenii, de la medicină la rezistența materialelor.
Industriile dezvoltate în zona spațiului cosmic atrag un număr însemnat de oameni, care dezvoltă tehnologii de înaltă performanță sau produse software.
„Am discutat la București despre securitate și spațiu, o problemă de importanță majoră, pentru că spațiul nu este lipsit de amenințări, de la terorism, la schimbările climatice. Una dintre concluziile conferinței a fost că utilizarea pașnică a spațiului cosmic are o influență directă asupra unui număr însemnat de domenii: comunicații, cercetare, dezvoltarea de soluții tehnice inovative, ecologie, medicină, industrie alimentară, agricultură, securitate, meteorologie”, a relatat Vreme.
Reprezenții parlamentelor europene consideră, de aceea, că este nevoie de o strategie europeană, la care se lucrează, pentru a stimula industriile de profil, mai ales în contextul în care companiile aerospațiale americane concurente pe piață au beneficiat de suportul NASA.
Valerian Vreme a precizat că la conferință au participat și reprezentanți ai Aerostar Bacău, care face parte dintre cele 128 de companii care participă la programe europene din domeniul spațial.
Liderul PMP Bacău a vorbit și despre posibilitatea universităților și studenților care le frecventează să participe cu proiecte, în laboratoarele Agenției Spațiale Europene. De exemplu, și Universitatea „Vasile Alecsandri”, din Bacău, unde se studiază rezistența materialelor, s-ar putea înscrie în asemenenea programe, la care participă deja multe universități europene.
tucu a zis
Fara politic in scoli, ca pana acum, practica introdusa de Hrebenciuc si practicata consecvent de PSD. Vrem directori competenti.
Arsenic a zis
Tare as vrea sa stiu daca acest concurs chiar este serios.Cel putin la liceul unde sunt acum,pentru functia de director principal sunt doi candidati care nu sunt agreati de majoritatea corpului profesoral insa toata lumea tace pentru ca se stie ca sunt deja unsi cu alifii si ca vor castiga.Unul este penal si spagar,chiar daca faptele din dosare s-au prescris iar celalalt e imatur si extrem de abuziv in relatia cu celelalte cadre didactice.Da,sigur,dosarele au fost perfect intocmite dar verifica cineva si capacitatea intelectuala si starea de sanatate mintala,chiar,a celor care se inscriu la concurs?
Dany a zis
Cum sa verifice dacă sunt NORMALI LA CAP, dacă si în ISJ Bacau sunt destui NEBUNI care acopera PENALII din judet. NEBUNI la NEBUNI nu-si scot decat OCHII sau se OMOARA intre ei. Niste IMPIELITATI
optimistul a zis
IL VREAU PE MICIIALA SEF LA INVATAMANT , SA VEZI ATUNCI REFORMA. O sa ne invete matematica chelnerii !