• călătorii din șase trenuri au fost verificați la sînge, în timp ce în alte zece trenuri controlul a fost efectuat la urcare
Traficul din Gara Bacău a fost trecut, ieri, prin ciur și prin dîrmon o întreagă „armată” de ceferiști, jandarmi, polițiști și gărzi de corp verificînd legitimațiile de călătorie ale tuturor pasagerilor care au urcat în nu mai puțin de 16 trenuri. Mai mult, în cazul a șase dintre acestea, călătorii au avut de trecut și rigorile unui supracontrol. Trenul personal 5453 a plecat din Bacău spre Bicaz la ora 14,12. Cu vreo jumătate de oră înainte, numărul controlorilor postați la fiecare ușă a trenului părea a fi mai mare decît cel al pasagerilor. Cuminți, aceștia prezentau la urcare biletul sau abonamentul și-și căutau locul în tren. Monotonia a fost spartă de un puradel, care, cu vreo zece minute înainte de plecarea trenului, a apărut din pasaj cu o geantă cît toate zilele pe umăr. Grăbit nevoie mare, acesta a dat să se urce în tren, dar, în momentul în care a zărit puzderia de controlori de pe peron, a făcut stînga’mprejur și dus a fost. Peste alte cîteva minute, un bărbat jegos și bine abțiguit a încercat vigilența ceferiștilor cu o bancnotă de 10.000 de lei. Refuzat, acesta nu a avut de ales, a traversat liniile și s-a dus să-și scoată bilet. Pînă la Hemeiuși a fost liniște și pace, dar după plecarea din prima stație de pe traseu a început spectacolul. În rol de „actor principal” a fost un tînăr ceva mai colorat din Piatra Neamț, care, cu o cutie de bere în mînă, s-a luat la harță cu reprezentantul Poliției TF. „De ce te iei dom’ne de mine? Beau și eu o bere de bucurie, pentru că s-a eliberat frati-miu din pușcărie după trei ani. Mi-am cerut scuze de la călători, iar mizeria o vom curăța”, a încercat acesta să-l convingă pe omul legii că este un călător model. La celalat capăt al trenului, o puștoiacă de liceu dădea din colți în colț în momentul cînd i s-a cerut biletul și, pînă la urmă, a trebuit să cumpere bilet din tren. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns