Spitalul Județean datorează furnizorilor 75 de miliarde de lei, dintre care 35 de miliarde din 2002, iar restul din acest an. Deși datoria este imensă, unitatea se numără printre puținele din țară pe care furnizorii de medicamente le consideră buni platnici. Cheia succesului e faptul că spitalul mai scapă lunar bani la medicamente. Așa s-a ajuns în situația, aproape paradoxală, ca Spitalul Județean să fie premiat de furnizorii tradiționali de medicamente și materiale sanitare. Premiile constau în bani virați în contul unității pentru reparații și modernizări. „Am ajuns cu plata facturilor la medicamente și materiale sanitare la nivelul lunii aprilie, dar furnizorii noștri spun că doar noi și Piatra Neamțul am reușit această performanță. La restul spitalelor din Moldova nu au mai primit bani de la începutul anului. Pentru că le onorăm lunar o parte dintre facturi, distribuitorii ne-au donat 200 de milioane de lei. Banii îi vom folosi la reparații și modernizări”, ne-a declarat doctorul Leonard Roșu, directorul Spitalului Județean.
O altă sponsorizare neașteptată pentru spital a venit zilele acestea din partea sucursalei Distrigaz. Pentru că facturile de sute de milioane de lei sînt plătite la timp de unitatea medicală, conducerea Distrigaz a donat spitalului trei contoare electronice pentru centralele proprii ale Maternității, Pediatriei și centralei vechi. Valoarea totală a donației Distrigaz se ridică la un miliard de lei. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns